Actualitate

Un miliardar englez a pariat 10 miliarde pe Brexit. Uluitor cât a câștigat

Un miliardar englez a dat o mega lovitură după Brexit. Acesta a făcut un pariu nebun pe care a pus o sumă uriașă.

Crispin Odey este managerul unui fond speculativ care a sprijinit campania pro-Brexit iar acum s-ar putea dovedi unul dintre marii câștigători ai referendumului de joi. Crispin Odey a pariat activele de 10,2 miliarde de dolari ale fondului de investiții pe căderea piețelor financiare, relatează Euronews, care preia Reuters.

Crispin Odey a pariat pe poziții „short” de tranzacționare, ceea ce înseamnă că a câștigat atunci când piețele au scăzut.
Un alt pariu a fost pe aur, al cărui preț a crescut semnificativ după anunțarea rezultatelor referendumului. „Cred că aș putea fi câștigătorul. Am avut un an dificil”, a spus Crispin Odey.
Crispin Odey este unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie. Presa din Regatul Unit scria despre el în 2014 că ar fi construit un templu din piatră, în stil roman, pentru a-și adăposti găinile.

blank