Featured, Politic

Un membru CSM susține că bugetul poate fi rectificat fără avizul CSAT: ‘S-ar putea să nu poată fi culpa procedurală a Guvernului’

Victor Alistar, membru al CSM din partea Societății Civile, susține că bugetul ar putea trece fără avizul consultativ al CSAT.

 

„În măsura în care Guvernul poate demonstra că instituțiile care s-au aflat la masă au avut corespondență scrisă cu Ministerul Finanțelor, deci nu s-au aflat în imposibilitatea din regulamentul CSAT de a putea emite un punct de vedere asupra documentelor din mapă, și în condițiile în care se constată că a fost cvorum s-ar putea să nu poată fi culpa procedurală a Guvernului. Ori dacă ei pot invoca faptul că nu este culpa lor și președintele sau cine conduce CSAT nu poate să invoce propria culpă administrativă, atunci teoretic nu are cenzurate atribuțiile de a adopta. De fapt Guvernul când adoptă miercuri ordonanța de urgență face un act de legiferare delegată, adică Parlamentul i-a delegat pe guvernanți să adopte acte cu caracter legislativ”, a declarat Victor Alistar la Antena 3.

 
blank