Actualitate, Stiri

Un membru CSM îi cere lui Iohannis demersuri pentru ridicarea imunităţii şi altor parlamentari

Horaţius Dumbravă, membru al CSM, i-a trimis lui Klaus Iohannis, joi, o scrisoare deschisă în care îi solicită să facă demersuri pentru a fi reluată procedura de ridicare a imunităţii şi în cazul altor parlamentari, între care Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Laszlo Borbely, Vlad Cosma şi Ion Stan.

iohannis13_00201000
 
„În ultimele zile, asistăm la un rol constructiv, fără precedent, al Parlamentului, în a nu obstrucţiona justiţia în a-şi face datoria constituţională. (…) Există cereri ale procurorului general de ridicare a imunităţii unor parlamentari, respinse fără o justificare de către Parlament, şi mă refer la domnii senatori şi deputaţi, printre alţii: Varujan Vosganian, Daniel Chiţoiu, Laszo Borbely, Vlad Cosma, Ion Stan. Trebuie reluată procedura în cazul acestor parlamentari, iar Plenul Parlamentului să dea liber justiţiei în a verifica acuzaţiile aduse de procurori”, solicită judecătorul Dumbravă, în scrisoarea deschisă transmisă preşedintelui ales, potrivit Mediafax.
 
Membrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a subliniat, în acelaşi context, că este nevoie, până la modificarea Constituţiei României, de o nouă lege privind ridicarea imunităţii, „prin care să se prevadă în mod clar ridicarea barierelor nejustificate în îndeplinirea actului de justiţie”.
 
În plus, Horaţius Dumbravă i-a cerut lui Iohannis să verifice respectarea interdicţiei judecătorilor şi procurorilor de a nu fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii, nominal, pentru fiecare judecător şi procuror în parte.
 
„Este necesar, pentru o reală independenţă a justiţiei din România, ca orice troc politic privind numirile în funcţiile de conducere ale celor mai importante instituţii judiciare să nu mai fie posibil”, i-a mai scris Dumbravă lui Iohannis.

blank