Este medic și a aflat că a intrat în contact cu persoane care au fost confirmate cu Noul coronavirus COVID-19. A urmat procedura și s-a internat, deși era asimptomatică. Ce a urmat i-a schimbat atât de puternic psihicul, încât revenirea la normalitate este extrem de dificilă. Nu a fost vorba despre tratamentul pe care l-a urmat, ci despre modul în care a fost tratată. Cel mai greu de suportat este faptul că ai senzaţia că ai făcut ceva rău şi eşti ţinut efectiv închis că la închisoare, spune medicul. Este o mărturie cutremurătoare despre teama care-i infectează suplimentar pe pacienții cu COVID.

Un medic internat, deși nu avea simptome cu noul coronavirus, se plange că a fost ținut că la pușcărie

Medic, pacient asimptomatic cu cucoronavirus „Eu am fost corectă şi m-am testat, pentru că nu am vrut să pun în pericol pe nimeni. Am intrat în contact cu un caz confirmat la serviciu şi am avut cefalee două zile, înainte de internare. Atât, astea au fost singurele mele simptome. Când m-am internat eram complet asimptomatică şi m-am testat, normal. Şi fiindcă legea aşa spune acum, că trebuie să te internezi, m-am dus şi m-am conformat şi m-am internat, dar nu-i normal ce se întâmplă. Ne închidea cu cheia, închideau uşa efectiv cu cheia şi apoi intră cineva seară, o doamnă asistentă, întreba dacă e în regulă, undeva la 8.00 – 9.00. Până dimineaţă nu mai intră nimeni. Şi nici nu există buton de panică sau ceva.

Era un număr, numărul spitalului şi trebuia să formezi un interior şi răspundea doamna asistentă dacă aveai o problemă. Dar, vă daţi seama că, poate să îţi fie rău să nu mai poţi să mai suni.

Un medic internat, deși nu avea simptome cu noul coronavirus, se plange că a fost ținut că la pușcărie

Suntem toţi cadre medicale, înţelegem toţi gravitatea problemei, nu fuge nimeni, până la urmă e o lege, chiar dacă pleci te aduce înapoi. Nu e normal să te închidă cu cheia.

Citeste si...  Dragnea o ţine pe a lui: Remanierea guvernului să se facă prin Parlament

Problema şi ce am conştientizat eu în astea trei săptămâni şi ce m-a făcut pe mine să mă îngrijorez foarte tare este faptul că noi nu avem controlul asupra vieţii noastre. Asta e ceea ce am conştientizat eu. Este această lege, eu m-am supus, m-am dus să mă internez, dar internarea, de fapt, pentru mine a fost ca o detenţie, aşa am resimţit-o.
Impactul când stai acolo şi te gândeşti, Doamne, dacă o să fiu eu cea care o să mă negativez după două luni cum s-a mai întâmplat şi la alţii. Să zic că la trei săptămâni am avut noroc, trei săptămâni e media, cam aici se pleacă, după trei săptămâni, dar sunt foarte mulţi care au stat şi 6 săptămâni şi două luni.

Am luat cinci zile Plachenil şi atât! Şi tratament simptomatic, paracetamol şi vitamine pe care nu le-am luat pentru că nu aveam simptome, nu am avut acolo febră deloc, dureri de cap, nu am avut absolut nimic şi nu am luat. Ei mi le-au scris, mi le-au adus în rezervă, dar nu am luat.
Asta practic e ceea ce este cel mai greu de suportat, faptul că ai senzaţia că ai făcut ceva rău şi eşti ţinut efectiv închis ca la detenţie.
Medicii care ne-au îngrijit, practic, ei nu au nicio vină. Provocarea lor e că au ajuns în momentul ăsta, nici măcar să mai fie medici. Pentru că majoritatea pacienţilor sunt asimptomatici, vin, ne întreabă, noi nu avem ce să spunem, tratamentul este făcut conform protocoalelor de la noi din ţară şi cred că cea mai mare provocare a lor în momentul ăsta este să gestioneze frustrarea pacienţilor, care stau acolo şi nu înţeleg de ce. M-am pus în pielea lor şi îmi dau seama că practic nu sunt medici, s-au transformat în nişte psihoterapeuţi şi nu ştiu ce să ne mai spună”.