International, Stiri

Un medic a fost surprins că întreţinea relaţii sexuale cu o pacientă

Cu toate acestea doctorul australian i s-a permis să profeseze din nou

profesa

Unui medic australian i s-a permis să se întoarcă la locul de muncă, după ce a fost surprins în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu una dintre pacientele sale, scrie ABC News.

În luna februarie a anului trecut, medicul Maged Khalil, care profesa într-o clinică din Canberra, a început să trateze o femeie care suferea de anxietate şi de insomnii. Ulterior, cei doi s-au îndrăgostit şi au început să aibă o relaţie.

Femeia a continuat să meargă la consultaţii, iar cei doi au început să întreţină regulat relaţii sexuale în biroul medicului. La finalul fiecărei programări ea primea o chitanţă pentru costurile consultaţiei pe care o putea deconta din funduri publice.

În primele luni ale lui 2013, membrii echivalentului australian al Consiliului Medicilor au primit o plângere legată de comportamentul lui Khalil şi au decis să îi suspende activitatea.

Medicul a câştigat însă la tribunal dreptul de a profesa din nou.

blank