Actualitate

UN MARE PROZATOR ROMAN A AJUNS IN STRADA!

dsc00909Radu Aldulescu, autor al scenariului filmului Terminus Paradis (regia Lucian Pintilie / Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia) şi al mai multor romane (printre care Cronicile genocidului), a fost evacuat în pragul iernii din sediul Uniunii Scriitorilor din strada Nicolae Golescu 15, București, în care locuia fără forme legale. ”Nu ştiu unde mă mut. Sunt în stradă. Mă mut în stradă. Am scris nouă romane, apărute în două, trei şi patru ediţii. Am luat premii naţionale şi internaţionale şi câteva mii de exemplare din cărţile mele se află în librăriile şi în bibliotecile din ţară. Asta e. Nu am casă”, a declarat scriitorul.

Situația s-a complicat pentru Aldulescu în momentul în care la nivelul Uniunii Scriitorilor s-a luat decizia renunțării la sediul din strada Nicolae Golescu, pentru că nu mai sunt bani pentru chiria lunară de 1.000 de lei și nici pentru întreținerea clădirii. Prin urmare, aceasta a fost cedată Primăriei Capitalei.

”Radu Aldulescu a fost găzduit de Uniunea Scriitorilor în vechiul sediu până l-am cedat proprietarilor. Acum am renunţat la această clădire din multe motive. Am abandonat-o, pentru că nu avem cum să o întreţinem. El nu plătea chirie. Nu am unde să-l cazez, nu am alt apartament, altă casă. Dacă aş avea altă casă – i-aş da. Nu i-am făcut niciun rău, niciodată”, a declarat preşedintele USR, Nicolae Manolescu.

blank