Life

Un făt s-a ținut de șotii! S-a ascuns de medicii care vroiau să-l ajute să se nască

O gravidă din Regatul Unit al Marii Britanii, pe nume Amber Hughes, în vârstă de 21 de ani, a intrat în travaliu când era însărcinată cu băieţelul ei, Olly. Travaliul s-a declanşat cu mult înainte de termen, iar aducerea pe lume a lui Olly nu a fost deloc uşoară.

Femeia şi-a pierdut mucusul vaginal (n.r. – o substanţă naturală care există în vagin, în special în colul uterin, care menţine un anumit nivel de umezeală tot timpul), a intrat în travaliu 16 zile mai târziu şi a fost informată că trebuie să i se facă de urgenţă operaţia de cezariană – după un travaliu de 36 de ore şi cu o dilataţie de doar 3 centimetri.

După ce doctorii tinerei au făcut incizia, Amber Hughes a privit cu teroare cum soţul ei şi medicii şi-au schimbat expresia feţei – trecând de la confuzie la panică. Tatăl şi doctorii nu reuşeau să vadă copilul în pântecele mamei.bebe smecher

Chiar şi aşa, medicii îl puteau auzi pe Olly plângând, dar nu reuşeau să îl găsească pe bebeluş. Acest lucru s-a întâmplat după câteva minute, când au descoperit cu stupoare că – în timp ce ei erau ocupaţi să îi facă femeii incizia, Amber născuse pe cale naturală bebeluşul. Copilul era chiar acolo, pe cearşafuri, între picioarele tinerei mămici.

Tânăra mamă a declarat pentru Daily Mail că şi-ar fi dorit să facă lucrurile diferit şi a spus: „Corpul meu îmi tot spunea că sunt pregătită să nasc şi ar fi trebuit să ascult. Acum am o cicatrice de care nu aveam nevoie, pe tot abdomenul. Sunt recunoscătoare că bebeluşul meu este bine, dar noi toţi nu vom putea niciodată să uităm ziua în care doctorii ne-au pierdut bebeluşul.”

blank