Featured, Medical

Un experiment ce dă sperante: Șase maimuțe au devenit imuni la coronavirus după ce au fost injectate cu un vaccin

Șase maimuțe injectate cu un vaccin anti-coroanvirus dezvoltat de Universitatea din Oxford sunt sănătoase și nu au niciun semn de boală la 28 de zile de când au fost expuse la virusul SARS-CoV-2, potrivit Business Insider.

Acesta este un semn promițător privind un vaccin anti-coronavirus, care a început să fie testat și pe oameni, însă experții avertizează că ar putea dura luni bune, în cel mai bun caz, până când acesta va fi disponibil.

Experimentul a avut loc la finalul lunii martie, într-un laborator din statul american Montana.

Șase maimuțe din specia Macac Rhesus au primit vaccinul produs de Institutul Jenner și Oxford Vaccine Group, iar apoi au fost expuse unei cantități mari de coronavirus. Niciuna din aceste maimuțe nu a prezentat vreun semn de boală de atunci și au rămas sănătoase timp de cel puțin 28 de zile, scrie The Times.

„Rhesus Macac este specia cea mai apropiată de oameni”, a declarat doctorul Vincent Munster pentru The Time.

Vaccinul poartă denumirea „hAdOx1 nCoV-19”, iar producătorul a început joi testarea pe oameni, etapă care ar urma să se încheie în luna septembrie.

Institutul Jenner conduce cursa globală pentru găsirea unui vaccin anti-coroanvirus, iar guvernul britanic a anunțat că va aloca 20 de milioane de lire pentru testarea vaccinului.

Experții avertizează că, deși maimuțele din specia macac au un ADN similar cu cel al oamenilor în proporție de 93%, iar vaccinul a funcționat pe maimuțe, aceasta nu este o garanție că va fi eficient și în cazul oamenilor.

 

blank