Featured, Politic

Un edil susține că PSD și PNL înseamnă aceeași mizerie

Dupa ce a ajuns partid de guvernamant, în pofida precedentelor declarații-angajament ale liderilor liberali, în frunte cu premierul Ludovic Orban și europarlamentarul Rareș Bogdan, PNL a început racolarea de parlamentari și de primari, inclusiv din PSD.

Marea racolare de traseiști politici dornici să rămână și în viitorul Parlament a început cu o liotă de parlamentari formați la școala de cadre a lui Dan Voiculescu, în frunte cu Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu, pripasiti o vreme in ALDE si in Pro Romania. Actualmente liderii liberali negociaza racolarea unei duzini de parlamentari din ALDE, care vor sa se dezica de tot mai singuraticul si mai putin intelesul Calin Popescu Tariceanu. Patru deputati tariceni au semnat deja adeziuni la PNL. Concomitent urmasii autoproclamati ai Bratienilor negociaza inscrierea in PNL a mai multor parlamentari PSD, ca, de exemplu, senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz, fost ministru al Culturii si vector de imagine al „ciumei rosii” atat de detestate oral de fruntasii liberali. In ultimele saptamani PNL a demarat o campanie asiduua si silentioasa de racolare a unor primari PSD de municipii, orase si comune in perspectiva alegerilor locale din iunie. Marea achizitie sau captura de pana acum este primarul ex-PSD al municipiului Iasi, Mihai Chirica, devenit cunoscut prin donatiile generoase fata de mama sa septuagenara si fata de baietelul sau de cateva luni. Alte achizitii cunoscute sunt fostul primar PSD al orasului Cavnic(Maramures), Vladimir Petrut, si viceprimarul social-democrat al orasului Radauti(Suceava), Bogdan Loghin. Potrivit surselor noastre, liberalii negociaza si cu 8-9 primari PSD ai unor comune din judetul Cluj si cu cel putin trei primari social-democrati din judetul Satu Mare.

La mare frăție cu predecesorul Ștefanie
Primul primar pesedist racolat de PNL este insa edilul sef al municipiului Turda, Cristian Matei, care a fost preluat in toamna anului trecut, in vremea recoltei, la pachet cu deputata social-democrata Cristina Burciu, fosta subalterna si pupila sa politica, inaintea motiunii de cenzura soldata cu caderea guvernului Dancila, cand PNL a avut nevoie de voturi ca de aer. Racolarea primarului Matei si a anonimei sale pupile pana atunci a fost perfectata de ilustrul primar al Clujului, Emil Boc, si de finul sau Alin Paunel Tise, presedintele Consiliului Judetean Cluj, care le-au promis realegerea ca primar respectiv ca deputat pe listele PNL. Acest Matei se afla la primul mandat de primar, fiind ales in aceasta functie in iunie 2016. El i-a succedat controversatului Tudor Stefanie, care a fost primar al municipiului Turda in perioada 2004-2016. Cu trei mandate la activ, Stefanie si-a castigat reputatia de primar afacerist, abuziv si corupt, care s-a imbogatit cum putini primari din Romania au reusit. Stefanie a fost acuzat ca a deturnat bani din fondurile alocate pentru lucrari publice, mediu, sport, cultura, gradina zoologica si ca si-a insusit, prin intermediul unor apropiati, numeroase terenuri si case in urbea pe care a pastorit-o. A fost acuzat si ca ar fi acaparat prin interpusi un pachet substantial de actiuni la societatea care administreaza Salina Turda, devenita unul din cele mai vizitate obiective turistice din Romania in ultimii ani(cu 600 000-700 000 turisti/an). Stefanie a avut in jur de 40 de dosare penale la parchetele locale(Parchetul de pe langa Judecatoria Turda, Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj), inclusiv la Serviciul Teritorial al DNA, dar in toate au fost emise solutii de netrimitere in judecata, beneficiind de o protectie politica si judiciara cum rar s-a vazut. Explicatia vine de de la faptul ca fostul primar al Turzii a fost in relatii apropiate cu Emil Boc, Elena Udrea si Traian Basescu. Dupa ce a devenit premier, Emil Boc l-a promovat pe ginerele lui Stefanie, Adrian Vevera, consilier pe probleme de siguranta nationala, iar ulterior director general la Transelectrica, in timp ce fiica sa a devenit consiliera ministresei Elena Udrea la Ministerul Dezvoltarii si Turismului. Dup ace PDL a pierdut puterea in 2012, fiica lui Stefanie si sotul sau au fost relocati consilieri la Palatul Cotroceni pana la expirarea ultimului mandat prezidential al lui Traian Basescu.

Cristian Matei a fost un profesor mediocru de liceu si un consilier local PSD nu prea activ. Dupa ce a devenit presedintele organizatiei municipale Turda a PSD, a inceput sa cocheteze si sa cante pe strunele primarului pedelist Stefanie, astfel ca acesta i-a asigurat consecutiv doua sinecure importante: functia de presedinte al Consiliului de administratie al SC Salina Turda SA, RESPECTIV functia de director al Companiei de Apa Ariesul Turda, care deserveste municipiile Turda si Campia Turzii, precum si 11 comune din zona.In cursul ultimului mandat de primar al lui Stefanie, cand in calitate de consilier local si de presedinte al PSD Turda era seful opozitiei locale, Matei a fost vazut impreuna cu acesta la petreceri nocturne organizate in anumite localuri din Turda, cu fete tinere roind in jurul lor. Astfel se explica ca dupa ce a devenit primar al Turzii, Matei a fost deosebit de culant si protector cu afacerile si abuzurile predecesorului sau Stefanie. Noul edil sef nu formulat nicio sesizare catre organele de urmarire penala ( DNA, Parchet, Politie ) sau catre Curtea de Conturi cu privire la fapte si acte nelegale si prejudiciabile savarsite de Stefanie in cursul celor trei mandate de primar pe care le-a detinut. Si nu a demarat niciun control cu aparatul primariei asupra acestor fapte si acte si nu a indreptat nicio nelegalitate. Dimpotriva, a preluat si el metehnele si ghesefturile predecesorului sau.

Tot un Ștefanie, cu altă pălărie
Astfel, principala realizare a primarului Matei dupa primul sau an de mandat a fost, conform unui bilant realizat si publicat de organizatia PNL Turda, care-l numea atunci „un mic dictator”, promovarea unor membri de familie si a unor membri de partid apropiati in functii publice, cu care a format la nivelul orasului o grupare de interese menita sa-i sustina ambitiile politice. Ginerele sau Bogdan Bobic a fost numit in functia de director al Companiei de Apa Ariesul, pe care, asa cum am aratat, a ocupat-o el insusi anterior. Multiubita sa nora, Gianina Silvia Matei, cu care traieste sub acelasi acoperis, a fost numita director al Scolii Teodor Murasanu din Turda, la care finantarea este asigurata de primaria condusa de tata socru. Totodata, a angajat in aparatul primariei si in servicii publice subordonate acesteia cel putin 15 protejati, consilieri locali si membri de partid. Matei si-a pus un om de incredere, pe un oarecare Dorin Apahidean, administrator public al municipiului Turda si presedinte al Consiliului de administratie al SC Salina Turda SA, iar pe fiica acestuia, o pseudojurnalista care-l proslaveste, a naimit-o purtator de cuvant al primariei. Unde face mai mult figuratie, o dovada in acest sens fiind faptul ca nu s-a sinchisit sa-mi raspunda la cele doua solicitari de informatii publice pe care le-am adresat sefului sau in ultimele luni. Oricum, am obtinut informatii suficiente din alte surse si o sa revin cu nelegiuirile acestui baronas pana mai an rosu acum galben-portocaliu, chiar daca mai nou se lauda ca este si in gratiile si sub protectia vajnicului europarlamentar Rares Bogdan.

În anii care au urmat, primarul Matei a asigurat cu nerusinare diverse avantaje si altor membri ai familiei sale, precum si altor amici ai sai. În prima parte a anului 2018, Primaria Turda a alocat suma de 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea scolii la care a fost unsa directoare nora sa Gianina. La finele anului 2018, Primaria Turda i-a vandut fiului sau Ionut Matei un teren de aproape 700 mp cu 12 800 euro, un pret subevaluat cu mai multe mii de euro conform expertilor in materie. Fiica si nora primarului de Turda, Oana si Gianina Matei, au fost implicate in tocarea sumei de 500 000 de euro dintr-un program social de instruire a unor namolari pentru Salina Turda. În cursul mandatului sau de primar, Matei a favorizat o serie de firme apropiate, ca Green Security SRL Turda, Silenius SRL Turda si Deltamed SRL Cluj-Napoca, indeosebi cu lucrari pentru reabilitarea sau repararea strazilor din municipiul Turda. Edilul sef al Turzii a avut de unde sa imparta avand in vedere ca, in timpul guvernelor PSD din perioada 2017-2019, municipiul Turda a beneficiat de finantari guvernamentale si europene de circa 100 milioane de euro. Cu cateva saptamani inaintea dezertarii lui Matei din PSD, guvernul Dancila a alocat municipiului Turda suma de 33 milioane de lei pentru reparatii si modernizare drumuri. Matei a reusit sa intre sub pielea fostului presedinte al PSD, Liviu Dragnea, si a fost unul din cei mai favorizati primari din Romania. Cu toate acestea, la momentul prielnic a tradat fara rusine PSD pentru PNL.

In pofida proslavirii mediatice de care se bucura pe plan local, tot mai multi turdeni au realizat care este adevarata fata a lacomului si oportunistului lor primar. Multi localnici il acuza ca nu le-a rezolvat problemele de natura locativa sau edilitara pe care le-au reclamat. La Comisia de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Primariei municipiului Turda exista inca multe cereri nesolutionate privind restituirea sau punerea in posesie asupra unor terenuri solicitate de fostii proprietari sau de mostenitorii lor. Recent, a aparut un semnal ingrijorator legat de capabilitatea manageriala a primarului Matei si a echipei instalate de acesta pentru administrarea Salinei Turda, devenita o adevarata perla a coroanei pe plan local si zonal. Mai concret, a fost dat publicitatii numarul de turisti care au vizitat Salina Turda in anul 2019, care este de 600 000, mai mic cu circa 100 000 fata de anii anteriori, cand a fost in jur de 700 000. Ori, in ritmul asta primarul Matei risca sa bage la saramura Salina Turda si municipiul pe care il conduce inca.

 

blank