Medical

Un doctor bun

Este foarte greu în ziua de astăzi să mai găseşti un doctor bun care să nu fi fost implicat în vreun scandal, sau chiar mai rău, în vreun caz de malpraxis, şi dacă ai o problemă stomatologică îţi iei toate rubedeniile şi cunoştinţele la rând, cu speranţa în suflet că ai să găseşti un dentist bun care să-ţi rezolve cât mai bine, repede şi ieftin problema ta cu dinţii. Cel mai mult te va speria când doctorul stomatolog îţi va spune că, în cazul tău, este neapărat nevoie de un implant dentar.

Văzându-te aşa de speriat dentistul va începe să-ţi explice, cât mai pe înţelesul tău, că implanturile dentare sunt de fapt nişte stâlpi sau cadre metalice introduse prin intervenţie chirurgicală sub gingie, în osul maxilar. După montare, pe implanturi se sprijină dinţii artificiali. Iar ca acţiune implantul dentar este o intervenţie chirurgicală, de la o zi la alta o procedură tot mai simplă şi nedureroasă. În practică se recomandă în mod uzual două tipuri de implanturi dentare şi anume implantul intraosos – inserat pe cale chirurgicală direct în osul maxilar. După vindecarea ţesutului gingival din jurul acestuia, este necesară o nouă intervenţie chirurgicală pentru a ancora un stâlp de implantul original. În final, de stâlp se ataşează un dinte/dinţi artificiali, sau mai mulţi dinţi grupaţi ca punte sau proteză dentară şi implantul subperiostal – constă dintr-un cadru metalic inserat în osul maxilar imediat sub ţesutul gingival.

Pe măsură ce se vindecă gingia, cadrul metalic se fixează în os. Stâlpii ataşaţi la acest cadru ies prin gingii. Ca şi la implantul intraosos, dinţii artificiali se montează pe aceşti stâlpi. Fiind fixate în osul maxilar, implanturile servesc drept suport stabil pentru dinţii artificiali.  Punţile dentare şi protezele montate pe implanturi nu vor aluneca şi nu vor migra – deosebit de important pentru mâncat şi vorbit.

Ca suport, au rol de susţinere a protezelor şi punţilor – ca şi a coroanelor individuale montate pe ele – dând o senzaţie mai naturală decât cele fără implanturi. Pentru unele persoane, punţile şi protezele obişnuite nu sunt deloc confortabile sau chiar imposibile, din cauza durerilor, a crestelor alveolare slăbite sau a reflexului de vomă. În plus, punţile dentare obişnuite trebuie ancorate de dinţii care încadrează breşa edentată. Un avantaj al implanturilor este că dinţii învecinaţi nu trebuie pregătiţi sau şlefuiţi pentru a susţine dinţii artificiali. Implanturile se montează numai dacă gingiile şi osul permit acest lucru – trebuie să fie sănătoase pentru a putea susţine implantul. După efectuarea implantului, trebuie să menţineţi sănătatea acestor structuri. 

În regulă, chiar dacă nu eşti de specialitate tot ai înţeles despre ce este vorba dar la chimie nu ai fost niciodată pre bun şi eşti destul de confuz atunci când ţi se va spune că ai neapărată nevoie de o coroană de zirconiu. Începi documentarea (la prietenii tăi dar şi online) şi afli că lucrările dentare din Zirconiu sunt realizate de către computer prin tăierea unui bloc solid de oxid de Zirconiu cu o precizie foarte mare. Această tehnică se numeşte tehnologie CAD-CAM de frezare computerizată. Un avantaj foarte important este lipsa coroziunii în timp, deci nu apar nici reacţii iritante gingivale la metalul clasic, dar nici gustul metalic ce poate apărea la lucrările clasice, mai ales după un număr de ani. La prima vedere preţul, pentru această lucrare ţi se va părea mare, dar te întrebi singur “Mare în comparaţie cu ce ?” şi-ţi dai singur răspunsul că sănătatea ta şi încrederea în tine sunt de nepreţuit. Funcţia masticabilă este una din cele mai importante pentru sănătatea noastră iar aceasta nu poate fi realizată decât de o dantură sănătoasă şi o dantură sănătoasă şi bine întreţinută îţi va aduce un zâmbet larg care îţi va reda încrederea în tine şi bunadispoziţie. Prin urmare este foarte clar că oricât ar costa lucrările stomatologice nu sunt scumpe, asta deoarece sănătatea nu are preţ şi din păcate, noi oamenii ne dăm seama de asta prea târziu, numai când nu mai avem parte de sănătate, ne decidem să mergem la doctor numai în momentul când durerile acute nu ne mai dau pace.

Aşa că sfatul nostru este să lăsaţi deoparte acest material şi să vă faceţi o programare pentru un control de rutină, la un dentist bun.

blank