Actualitate, Featured

Un designer român, creatorul scaunului papal, utilizat în timpul sfintei liturghii, la Bucureşti

O firmă din Reghin s-a oferit să realizeze scaunul papal ce va fi folosit la Sfânta Liturghie din Bucureşti, precum şi alte obiecte de mobilier cu 50 de locuri, scrie news.ro.

Proiectul aparţine designerului Mihai Grama, iar scaunul are o structură din lemn de fag, cu elemente decorative din stejar, tapiţat cu stofă brodată cu însemne care se regăsesc în Catedrală.

„Firma s-a oferit să îl facă şi a folosit modele din Catedrala Sfântul Iosif”, a spus Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, pentru News.ro.

Piesele de mobilier au fost comandate de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti. După eveniment, scaunul papal va fi instalat într-un muzeu, iar restul pieselor vor rămâne în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, potrivit Radio România Tg.Mureş.

Suveranul Pontif se va afla în ţara noastră de vineri până duminică, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România.

Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureştiul, Iaşiul şi Blajul, precum şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.

Vizita a fost pusă sub motto-ul „Să mergem împreună!” şi va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma şi importante valenţe ecumenice.

 

blank