”Aici sunt banii dumneavoastră!” ar fi cea mai concisă formulă aptă să definească perioada blestemată economic și politic cuprinsă între 2004 și 2014. În 2004 Traian Băsescu era un primar ce căuta disperat protecția în fața legii oferită de funcția supremă. Proiectul Pasajului rutier Basarab atârna din ce în ce mai greu în ”portofoliul” juridic al Primăriei Generale.
Pasajul Basarab, ce urma să se ridice în locul vechii pasarele, s-a transmformat de la bun început, cu rapiditate, într-un pretext pentru tunuri financiare. Startul l-a dat primarul general Traian Băsescu, care a băgat în buzunarul unei firme 37 de miliarde de lei cu o grabă suspectă şi fără acordul obligatoriu al consilierilor municipali, cumpărând practic maculatură de lux căci proiectul n-a demarat niciodată. Anastasiu Crişu, procurorul general financiar al Curţii de Conturi, sesiza în noiembrie 2002 Colegiul Jurisdicţional al Municipiului Bucureşti, pentru recuperarea de la primarul Băsescu a prejudiciului de 37 de miliarde de lei, pentru încălcarea Legii 489/2001 care obligă ordonatorul de credite să aibă aprobarea CGMB. Pe primarul Băsescu l-au scăpat, pe rând, judecătorul financiar Petre Lăzăroiu, care a și pierdut învestitura din partea CSM, trecând în avocatură, dar și procurorul general financiar Alexandru Ţurlea, care a cerut recursul la Curtea de apel și după aceea, incredibil, a insistat pentru respingerea propriului recurs. Apoi preacinstitul primar Băsescu a intrat în vizorul DNA care i-a deschis în 2004 un dosar de urmărire penală repartizat procurorului Claudiu Dumitrescu, a cărui singură contribuție a fost să-i dea în ianuarie 2005 un prematur NUP, invocând autoritatea de lucru judecat, deși sentința Curții de apel ar fi devenit irevocabilă abia la 1 aprilie 2005. Pripeala emotivului procuror s-ar putea explica și prin faptul că între timp primarul general devenise președintele republicii.
Restul e istorie, după cum spuneam, un deceniu pierdut definitiv pentru România. Azi de primarul general ordonator de credite își mai amintesc prea puțini, iar președintele republicii își pune singur în piept decorația de campion al anticorupției. Mai mult, Băsescu se consideră îndreptățit după 10 ani obositori în unghiul mort al legii la o mică recompensă post festum: o avere demnă de un demnitar sovietic din perioada de glorie a USSR. Două vile şi o casă de oaspeţi, piscină, deschidere la lac, teren de 4 hectare… Da, ați citit bine, lui Traian Băsescu nu-i ajung sutele de hectare ale moșiei de la Nana.
Și de ce s-ar jena fostul primar, când din urmă vine noul primar cu probleme? Ce sunt micile mânării cu casa din Mihăileanu, sau jongleriile cu Cășuneanu, pe lângă cele șase case ale noii speranțe de dreapta, adusă pe scut tocmai de la Sibiu? Punem pariu că lui Klaus Iohannis nu i se pare nimic în neregulă privitor la poftele de sfârșit de mandat ale ”merituosului” Traian Băsescu? Că doar n-a cerut șase case, ci doar trei…
Rezervele de tupeu ale fostului primar general au dospit la umbra imunității prezidențiale șurubărite de Daniel Morar și nu fac decât să reflecte pe de o parte părerea prea bună pe care o are Băsescu despre el însuși și pe de altă parte prea proastă pe care o are despre noi toți. Repetiția generală a fost cu Vila Dante. Și dovada că națiunea nu a știut să-l pună la respect cum se cuvine atunci, o vedem acum, când Băsescu insistă. În fond, Traian Băsescu se poate considera întemeietorul unei veritabile tradiții, cam sinucigașă ea, dar incontestabilă. Uitați-vă la ce coadă de probleme cu legea târăște următorul primar care vrea la Cotroceni: averi nejustificate, case și retrocedări ilegale, aeroportul-baltă din Sibiu… Raportat la dimensiunea Sibiului, primarul Klaus Iohannis i-ar putea da clasă primarului general Băsescu. Din zece în zece ani există riscul ca românii să aleagă câte un primar corupt, în conflict total cu legea și pentru care nu mai există scăpare decât după gardul înalt și bine păzit al Palatului Cotroceni. Da, acolo unde sunt banii dumneavoastră…