Un copil de 12 ani, din localitatea Sinoe, judeţul Constanţa, a ajuns, luni, la Spitalul din Cogealac, cu arsuri grave pe corp, după ce un tub de spray aruncat în focul făcut în curte, de părinţi, ar fi explodat lângă el, transmite corespondentul Mediafax.

Copilul în vârstă de 12 ani a fost rănit după ce tubul de spray aruncat în focul făcut de părinţi pentru a arde deşeuri, în curte, ar fi explodat lângă el, potrivit unor surse medicale.

Părinţii l-au dus pe băiat la Spitalul din Cogealac, iar după ce primeşte primele îngrijiri medicale la Centrul de Primiri Urgenţe, copilul urmează să fie transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu din Bucureşti

”A explodat un tub de spray. Copilul a fost dus la spital la Bucureşti, cu arsuri pe 20% din suprafaţa corpului. Va fi transportat cu elicopterul la Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu,”, a declarat, corespondentului Mediafax, Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Constanţa.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa a deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili dacă băiatul era nesupravegheat în momentul în care tubul de spray a explodat şi l-a rănit.