Featured, Politic

Un consilier al lui Dăncilă spune că se taie portofolii ministeriale

PSD a vorbit despre nevoia de a veni cu o nouă ofertă politică în toamna acestui an şi va face acest lucru şi acum, „presat” şi de contextul actual, a afirmat, luni, Victor Negrescu, fost ministru al Afacerilor Europene, consilier al premierului Viorica Dăncilă.

„În primul rând, vom discuta cum vom asigura stabilitatea României, acest lucru presupune în primul rând să avem preşedintele Senatului, să avem un Parlament care poate funcţiona în integralitatea sa şi apoi vom discuta despre cum putem avea un guvern eficient pe mai departe”, a declarat Negrescu, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

 Consilier lui Dăncilă Victor Negrescu spune că se taie portofolii ministerialea spus că premierul şi alţi colegi au vorbit şi în trecut despre nevoia de a veni cu o nouă formulă guvernamentală, cu noi elemente pentru oferta politică.

„Sunt convins că astăzi putem să vorbim despre aceste subiecte. Într-adevăr, au mai fost discuţii despre nevoia de a avea mai puţin miniştri în Guvernul României şi oameni care se concentreze în acelaşi timp pe obiectivele pe care le avem la nivelul programului de guvernare şi probabil că acest subiect va fi discutat şi astăzi”, a adăugat Negrescu.

Victor Negrescu a mai spus că PSD vrea să vină cu o „propunere coerentă”.

„Nu are legătură cu un partid sau cu celălalt. Noi suntem responsabili faţa românilor, în faţa cetăţenilor, şi vrem să venim cu o propunere coerentă. Noi am vorbit despre această nevoie de a veni cu o nouă ofertă politică în toamna acestui an şi în trecut, o facem şi acum, presaţi un pic şi de contextul actual care pe care îl avem, dar sunt convins că ce este important pentru noi este să ajustăm ce înseamnă programul de guvernare, să venim cu noi propuneri, cu noi obiective pe care ni le fixăm în perioada următoare, obiective pe termen scurt, în aşa fel încât românii să vadă eficienţa guvernării”, a mai afirmat Negrescu.

blank