Actualitate, Featured

Un cetățean italian, care a vizitat, recent, Romania, confirmat cu coronavirus

UPDATE Socrii italianului diagnosticat cu virusul Covid-19, după ce a vizitat România, au fost, marți seara, izolați la domiciliu, unde le-au fost recoltate probe pentru analize. Alte două persoane care au intrat în contact cu italianul s-au dus singure la spital.
Soția italianului de 71 de ani, o femeie de 42 de ani, este în comuna Bâlteni, județul Gorj, localitate în care ar fi mers recent, în vizită, și bărbatul diagnosticat cu virusul Covid-19.

UPDATE Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, a explicat că riscul ca italianul diagnosticat cu coronavirus să fi fost contagios în perioada în care s-a aflat în România este foarte mic, având în vedere că boala s-a manifestat la două zile după ce a plecat din țară.

„Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic, fiind în perioada de incubație. Știm cu toții că această perioadă este de până la 14 zile. S-a aflat, într-adevăr pe teritoriul României în perioada de incubație, dar fără să aibă potențial de transmitere. Debutul bolii a avut loc la 48 de ore după ce a ajuns pe teritoriul Italiei, ca atare riscul să fi fost contagios pe teritoriul României este foarte mic”, a spus, într-o intervenție telefonică la Digi 24, Streinu-Cercel.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățeanul italian, de 71 de ani, infectat cu noul coronavirus și internat într-un spital din Rimini, a vizitat Craiova, în perioada 18-22 februarie. El a vizitat rudele soției sale, care este cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri.

„Bărbatul are cetățenie italiană și, potrivit informațiilor disponibile la acest moment, a fost în România, în Craiova, în perioada 18-22 februarie. În această perioadă bărbatul a vizitat rudele soției sale, cetățean român, și a avut mai multe întâlniri de afaceri”, au transmis reprezentanții MAE, printr-un comunicat de presă remis, marți, MEDIAFAX.

Sursa citată a adăugat că „autoritățile române au activat protocoalele necesare în acest tip de situație, urmând a fi declanșată o anchetă epidemiologică și dispuse măsurile de carantină sau izolare, după caz”.

Publicația Il Resto del Carlino scrie că este vorba despre primul caz de coronavirus în provincia Rimini.
Bărbatul s-a întors în Italia dintr-o călătorie în România weekendul trecut, tușea și era răcit, motiv pentru care a mers la urgența Spitalului Cattolica. Ulterior a fost dus la Rimini, unde testul a ieșit pozitiv.
În total au fost înregistrate 23 de cazuri de infecţie până acum în regiunea Emilia-Romagna.

Ministerul Afacerilor Externe face demersuri, prin intermediul Ambasadei României la Roma, pentru a afla mai multe informații cu privire la italianul diagnosticat cu coronavirus, care a fost în vizită în România.

Demersul vine după ce a apărut informația că un bărbat care fusese în vizită în Romnia a fost confirmat cu infecție cu COVID-19 în Italia, Rimini.

„În baza informațiilor obținute vor fi întreprinse măsurile necesare pe teritoriul României”, au transmis oficialii MAE.
Un cetăţean italian care vizitase recent România a fost diagnosticat marți cu coronavirus. Bărbatul, în vârstă de 71 de ani, e internat la un spital din Rimini. În total au fost înregistrate 23 de cazuri de infecţie până acum în regiunea Emilia-Romagna.

blank