IT&C

Un candidat vrea să facă din alegători Dan Barbilian sau Grigore Moisil; adică matematicieni de top

Un candidat vrea să facă din alegători Dan Barbilian sau Grigore Moisil; adică matematicieni de top

blankCampania electorală – bine că e pe ultima sută de metri – scoate la iveală ce cu mintea de om normal nici nu gândeşti. Unii cer vot morţilor din îngropelniţă, alţii se închină, spăşiţi şi pioşi, pe la toate icoanele, fie ele din România ori din Georgia – vreun imam prin vreo moschee nu au consultat? – alţii duc lumea la câte un restaurant, ca să bage oarece la ghizdan, unii – una, mă rog, ctitoreşte cruce de 25 de metri în colegiu, dar închinată tatălui domniei sale. Şi câte şi mai câte auzi în campania asta. De regulă, cele sfinte se întretaie armonios cu haleala. Asta e în ziua de azi: omul ridică ochii către Cer pentru una, pentru alta şi, musai, trebuie să aibă zilnic, ba încă de trei ori pe zi, ceva păpică de pus pe masă. Deci, îmbinare mlădioasă şi simetrică. Dar culegeri de matematică n-am auzit până acuma să dea vreun candidat. Gheorghe Andrei din Constanţa, candidat ARD la parlamentare, a găsit cu cale să facă astfel de daruri alegătorilor săi. „Matematica nu se schimbă niciodată”, spune catindatul, în timp ce împarte culegerile de matematică. Încet, câte una, să ajungă la tot natul! Să primească toată lumea şi să se pună cu burta pe ecuaţii şi integrale. Şi mai adaugă Gheorghe Andrei: „Sunt cărţile mele, scrise de mine. Mi le-au dat ca drepturi de autor, în loc de bani. Eu vi le dau să le daţi la nepoţi şi copii, să înveţe după ele!” Am citat din dn profesor, vorbirea uşor agramată nu e de la noi. Dar, după cum bag seamă, tare sunt preocupaţi constănţenii de propăşirea naţiei prin învăţat. Mai ieri Mazăre, acuma Gheorghe Andrei…

blank