Actualitate, Stiri

Un candidat la examenul de primire in avocatura ii desfiinteaza pe sefii UNBR-Florea

Unul dintre candidatii la ultima sesiune a examenului de primire in profesia de avocat organizat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania condusa de Gheroghe Florea se arata extrem de indignat de modul in care s-a desfasurat examenul si in special de greselile strecurate in cele 100 de grile. Intr-o scrisoare deschisa, semnata “Un umil candidat si platitor de taxa pentru bunastarea mai-marilor UNBR” si adresata conducerii UNBR, Alexandrin Reznic (foto), caci despre el este vorba, cere nici mai mult nici mai putin decat demisia avocatului Dan Oancea, presedintele Comisiei nationale de examen, si chiar a sefului UNBR, Gheorghe Florea.

alexandrin_reznic

Tanarul Alexandrin Reznic, proaspat absolvent al Facultatii de Drept a Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi, critica “indolenta” si “incompetenta” membrilor Comisiei de examen, dar si “aroganta” supraveghetorilor: “Sper ca la un studiu deloc aprofundat sa descoperiti unde se pune cratima in ‘asigurandu-l’ sau ‘determinandu-l’… Dati dovada de pura indolenta si nepasare, de bataie de joc la adresa candidatilor sau pur si simplu sunteti incompetenti… Noi am dat aproape 1 milion de euro pentru a ne fi aruncate foile cu subiecte pe jos, in praf, pentru a nu fi lasati la toaleta in timpul examenului, pentru a fi priviti ca niste infractori, pentru a fi tinta nesimtirii unor supraveghetori aroganti. Daca era o problema si nu v-au ajuns banii pentru ciorne, puteati sa ne anuntati si veneam noi cu ciornele de acasa”. In aceeasi scrisoare deschisa, Reznic acuza Uniunea condusa de Gheorghe Florea ca nu este interesata de altceva decat de “propriul interes” si de banii pe care “vin prostii sa ii plateasca drept taxa de examen” si incheie cu o explicatie: “Cam de asta se duce lumea la Bota”.

blank