Un bărbat din Otelu Rosu, infectat cu COVID
Actualitate, Featured

Un bărbat din Otelu Rosu, infectat cu COVID, a fugit din spital și s-a dus la bar

Un bărbat cu coronavirus a mers la bar, după ce a părăsit spitalul fără acordul medicilor.

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Marga, care figura confirmat pozitiv cu noul coronavirus, a fost identificat la un bar din Oțelu Roșu, anunță Poliția Caraș Severin.

Împreună cu acesta, în localul respectiv, au fost identificate alte patru persoane și barmanul de serviciu. Bărbatul confirmat cu coronavirus părăsise unitatea medicală unde fusese internat, fără a avea acordul medicilor.

El a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la unitatea medicală unde fusese internat.

Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Coronavirus în România, 8 noiembrie 2020. Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat bilanțul ultimelor 24 de ore al pandemiei de coronavirus în România, după ultimele zile în care numărul noilor infectări a fost de aproximativ 10.000.

Până astăzi, 8 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 303.751 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 204.679 de pacienți au fost declarați vindecați.

Coronavirus în România, 8 noiembrie 2020. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.752 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.


blank