International

UN ATACATOR A INCERCAT SA INTRE LA MECI CU VESTA CU EXPLOZIBIL!

momentul-exploziilor-din-paris-surprins-in-timpul-meciului-franta-germania-video-132553Două dintre exploziile de la Paris au fost în vecinătatea Stade de France, acolo unde se juca partida amicală dintre Franța și Germania. Stadionul este prevăzut cu 50.000 de locuri şi era plin. La meci asista şi preşedintele Franţei, Francois Holande, care a fost scos imediat de gărzi, în clipa în care s-a auzit de atentate.

Cu 15 minute înainte de startul partidei amicale, un bărbat s-a prezentat cu un bilet la una dintre porțile stadionului. Explozibilul ar fi fost descoperit la percheziţie, iar atacatorul ar fi reuşit să scape de cei paznici. La un moment dat, bărbatul a detonat vesta cu explozibil, susține un paznic de la arena pariziană citat de jurnaliştii Wall Street Journal drept Zouheir. Totodată, surse din poliția pariziană au confirmat incidentul.

Atentate la Paris

O serie de explozii și atacuri armate au zguduit Parisul, vineri seară. Trei explozii, în urma unor atacuri sinucigașe, au avut loc lângă Stade de France. Președintele Francois Hollande, aflat pe stadion, a fost evacuat de urgență. De asemenea, mai mulți bărbați înarmați au deschis focul în mai multe locații din Paris și au luat ostatici. 129 de persoane au murit și 352 sunt rănite, conform unui bilanț provizoriu. Doi români au murit în explozii.

blank