Deputatul PSD vrea să vândă sau fuzioneze România TV, un post tv recunoscut pentru „spălarea de cadavre”

  sebastian ghita

Sebastian Ghiţă spune că doreşte să-şi diminueze influenţa de mogul media, decizie pe care a luat-o la semnalul „unor ambasade”, dar şi politicieni. Adică să rămână un mogul, dar dacă se poate nu chiar în media!

Într-un interviu uluitor acordat lui Dan Tapalagă de la hotnews.ro, deputatul Ghiţă vorbeşte cu nonşalanţă despre cât de uşor şi-a făcut relaţii în lumea politică sau în cea a instituţiilor statului la o vârstă fragedă, de 18-19 ani, atunci când şi-a pornit propria afacere la Ploieşti.

Despre România TV, pe care o controlează perin interpuşi, a declarat că intenţionează să facă o fuziune sau o vânzare, susţinând că negociază cu un grup german.

Deputatul PSD sustine ca doreste sa-si diminueze influenta de mogul media si admite ca a luat aceasta decizie la semnalul „unor ambasade” si in contextul mesajelor transmise de americani in legatura cu influenta oligarhilor in estul Europei.

Ghita anunta ca este pe cale sa preia ProFM/Info Pro de la Pro TV, dar nu si alte active ale trustului Pro. Deputatul PSD mai spune ca a discutat cu Adrian Sârbu care ar dori sa vanda Mediafax dar nu si-a exprimat intentia sa cumpere deoarece ar fi convins ca vinde scump. Ghita a spus ca e interesat sa achizitioneze Ziare.com, dar ca negocierile s-au blocat acum sase-opt luni din cauza sumelor foarte mari cerute.

Sebastian Ghiţă spune că a început să-şi vândă firmele din IT şi să renunţe „la actiuni cum au fost actiunile de la eMag, Flanco, Asesoft Distribution, Tim Net”, după ce a intrat în politică, susţinând că averea sa s-a construit din acest tip de afaceri „şi nu din afaceri cu statul”. „Singurele doua afaceri despre pe care ati putea crede ca le controlez, apartin fratelui meu care a terminat telecomunicatii si e afacerea lui. Eu l-am sustinut doar la inceput, dar acum este afacerea lui. A mai ramas o mica entitate soft unde cumnatul meu a ramas proprietar, dar care nu mai are nici pe departe anvergura in piata pe care o avea Asesoft”, mai spune deputatul.

De vină pentru deciziile sale, inclusiv vânzarea „România TV”, pe care a „smuls-o” cu neruşinare – dacă vă amintiţi – în urmă cu câţiva ani de la Realitatea TV, este… societatea. Vă puteţi imaginea?! Societatea e de vină!

Şi explică: „Societatea pare sa reziste din ce in ce mai putin, sa aplice o presiune din ce in ce mai mare asupra tipului asta de prezenta: afaceri, politica, media. Si atunci solutia nu e sa ma lupt eu cu toata societatea sa arat cat de bun, performant si puternic sunt. Daca, in general, ambasade, institutii, parteneri, colegi din partid dau aceste tipuri de semnale, eu nu vreau sa traiesc singur. Si nici n-o sa pot. Si nici nu vreau sa ma lupt cu… Nu vreau sa ajung Voiculescu si nu vreau sa ajung nici Vantu. Si in concluzie singura solutie este sa-mi diminuez acest tip de influenta. Daca voi avea o influenta, las s-o am cu ce minte am, cu ce informatii am si cu ce munca depun”.

Argumentaţia e incredibilă! „Societatea” nu-l lasă pe Ghiţă să arate cât de „bun, performant si puternic” este!

În context a mai adăugat că: „nu ma consider tot timpul atat de oligarh si de mogul”! Fără comentarii!

Sebastian Ghiţă a evitat să răspundă clar la întrebarea cine conduce acum România TV, explicând că unul din şefii de astăzi, Mihai Tronaru, îi este un fost coleg de liceu, prieten bun. Apoi că, tot prieteneşte, l-a împrumutat cu 90 de milioane de euro pe „domnul Iacobescu”, director general al postului, ca să se ocupe de investiţii şi proiecte. Tot un om de încredere, că altfel nu se putea, dar cu toate acestea, deputatul Sebastian Ghiţă nu finanţează direct postul de televiziune.

În interviu, Sebastian Ghiţă mai vorbeşte despre familia sa. „Tatal meu era inginer in cadrul armatei, se ocupa cu calitatea produselor petroliere din rafinarii iar maica-mea a fost inginer la un institut de cercetare, nimic spectaculos”, raspunde Sebastian Ghita, care sustine ca a inceput afacerile in IT la 18 ani. A adăugat că l-a cunoscut intamplator „la prezentarea unei masini de spalat” pe fostul general SRI Paltanea, condamnat pentru trafic cu produse petroliere iar primul dosar penal deschis la 23 de ani are legatura tot cu produsele petroliere si softuri dar spune ca a fost „o neatentie”. Cum a ajuns insa in reteaua Cosma – Pavaleanu si ce spune despre relatiile sale cu interlopul Alexe? Că seniorul Cosma a greşit având încredere prea mare în copii săi şi că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova este de fapt curat ca lacrima.

 

 

Citeste si...  Elena Udrea de Chişinău vrea carieră-n România