Actualitate, Featured

Uluitor ! Iată ce prevedere legislativă le dă apă la moară hoţilor

Ce prevedere legislativă le dă apă la moară hoților. Prea multe furturi și prea puțini hoți pedepsiți. Procurorul general vrea să interzică oprirea anchetelor chiar dacă victima și agresorul se împacă. Unul dintre argumente este că de multe ori păgubitul renunță la plângere din cauza amenințărilor primite de la hoț.

Într-o solicitare adresată ministrului justiției, procurorul general dă exemplu situația statistică pentru primele șase luni ale acestui an legată de dosarele de furt calificat și de dosarele clasate pentru această infracțiune.

Astfel, în primele șase luni ale acestui an au fost clasate 3.932 de dosare clasate ca urmare a împăcării părților. Alte peste 600 de dosare s-au închis după ce partea vătămată și-a retras plângerea. În aceeași perioadă, doar 2.871 ale hoților au fost trimiși în judecată.

Aceste date arată că faptuitorii sunt încurajați să încalce legea, susține procurorul, pentru că au în minte totdeauna faptul că pot scăpa ușor de răspunderea penală dacă se împacă cu victima, pe de o parte, sau dacă o convinge pe aceasta să își retragă plângerea. Iar asta se întâmplă adesea după ce victimele sunt supuse unor intimidări fie din partea făptuitorilor, fie din partea unor apropiați.

Astfel de intimidări nu sunt acoperite de lege, iar procurorii sunt puși în fața faptului împlinit. „Este necesară eliminarea posibilităţii împăcării pentru infracţiunea prevăzută de art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) Cod penal, având în vedere că măsura nu a condus la reducerea infracţionalităţii, în perioada de referinţă, 2013-2019, în care a fost în vigoare textul alin. (2) al art. 231”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Propunerea procurorului general interimar a ajuns acum la Ministerul Justiției, care are inițiativă legislativă și poate propune modificarea Codului penal.

 

blank