Featured, Ultima Ora

ULTIMA ORĂ: Tudorel Toader a prezentat Comisiei de la Veneţia modificările la legile justiţiei

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, participă sâmbătă, 9 decembrie, la sesiunea de lucru a Comisiei de la Veneţia, organism din care fapte parte. Toader anunţă că a prezentat comisei modificările la legile justiţiei şi a avut o discuţie cu preşedintele Grupului de state împotriva corupţiei.

„Comisia de la Veneția – sesiunea de lucru din data de 9 decembrie 2017:

1. Am dat curs invitației de prezentare a evoluțiilor legislative din România referitoare la legile justiției.

2. În marja reuniunii, am avut o întrevedere cu domnul Marin Mrčela, președintele Grupului de state împotriva corupției (GRECO)”, scrie Tudorel Toader pe Facebook, aături de câteva imagini.

Comisia de la Veneția este un organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experți independenți în domeniul dreptului constituțional. A fost creată în 1990, după căderea Zidului Berlinului, într-un moment de nevoie urgentă de asistență constituțională în Europa Centrală și de Est. Numele oficial al comisiei este Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept, dar, din cauza locul de întâlnire în Veneția, Italia, unde au loc patru sesiuni pe an, de obicei este denumit în continuare Comisia de la Veneția.

blank