Actualitate, Stiri

Uite cum s-au mobilizat inspectorii judiciari împotriva procurorului Iacobescu

CSM l-a anchetat, Kovesi l-a marginalizat, iar Băsescu l-a pensionat

  Kovesi (2)

Numele Băsescu a dat naştere unei mobilizări de zile mari din partea inspectorilor judiciari ai CSM care, la finalul anului 2011, au solicitat excluderea din magistratură a procurorului Eugen Iacobescu, pe motiv că a declarat în presă că la dosarul de tentativă de omor aflat în instrumentare pe rolul Parchetului Tribunalului Olt care îl viza pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, există interceptări în care apare numele lui Mircea Băsescu, fratele şefului statului, scrie jurnalul.ro.

Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt a fost sancţionat disciplinar fiind mutat pe o perioadă de trei luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. După cum se ştie, lui Iacobescu i s-a imputat că nu a respectat confidenţialitatea lucrărilor şi că şi-a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă atunci când a oferit detalii despre dosarul de tentativă de omor aflat în instrumentare pe rolul PT Olt care îl viza pe Sandu Anghel.

Concret, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a reţinut că dezvăluirile făcute în presă de procurorul Eugen Iacobescu privind obţinerea de către Sandu Anghel a unor acte medicale contra cost care să ateste ca acesta nu suportă regimul de detenţie, că în cauză au fost folosiţi martori sub acoperire sau că Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este implicat în aceste demersuri, au fost făcute înaintea întocmirii proceselor verbale de redare rezumativă a convorbirilor interceptate de organele de urmărire penală.

“Secţia reţine că anterior întocmirii proceselor verbale de redare rezumativă a convorbirilor interceptate, începând cu data de 20 februarie, în mas-media au fost publicate mai multe articole conţinând afirmaţiile procurorului de caz, i.e., referitoare la: posibila preluare a dosarului nr. 297/P/ 2011 şi a celorlalte aflat în curs de urmărire penală privind pe inculpatul A.S la parchetul ierarhic superior, obţinerea de acte medicale contra cost din care să rezulte că inculpatul nu suportă regimul de detenţie: eventuala implicare a lui B.M., fratele P.R., în instrumentarea cauzei; determinarea părţii vătămate A.I., de către inculpat, prin intermediul rudelor, să-şi retragă plângerea penală, contra sumei de 200.000 de euro; dezvăluirea faptului că în cauză au fost folosiţi martori sub acoperire”, se arată în hotărârea Secţiei de procurori a CSM din 8 februarie 2012.

În timpul audierilor la CSM, procurorul Iacobescu a susţinut că a fost împuternicit de prim-procurorul de la PT Olt, Otilia Chiriţă, să facă declaraţii reprezentaţilor mass-media întrucât, la data de 19 februarie 2011, purtătorul de cuvânt al unităţii era plecat. Aceste susţineri au fost însă contrazise de prim-procurorul Otilia Chiriţă. „Astfel, martora Chiriţă Otilia (…) a precizat că după prima apariţie în spaţiul public a declaraţiilor făcute de pârâtul procuror, i-a atras acestuia să se abţină de la astfel de manifestări. A mai precizat martora că Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt avea desemnat un purtător de cuvânt pentru gestionarea relaţiilor cu mass media. De altfel, în şedinţa de lucru din data de 25 februarie 2011, pârâtului procuror i s-a atras atenţia, în mod expres, de către prim-procurorul unităţii, să nu mai furnizeze informaţii din dosare mass-mediei”, se mai arată în Hotârârea Secţiei pentru procurori din CSM. Alţi martori audiaţi au susţinut mărturia procurorului Iacobescu, însă CSM a considerat că informaţiile furnizate de acesta presei nu au avut un caracter general, aşa cum ar fi trebuit, ci au vizat aspecte confidenţiale dintr-o anchetă aflată în desfăşurare.

Mobilizarea s-a produs nu doar la nivelul Inspecţiei Judiciare, ci şi la nivelul Parchetului General (PICCJ), condus la acea dată de procurorul general Laura Codruţa Kovesi, scrie Lumea Justiţiei. La scurt timp după declaraţiile făcute în presă de procurorul Eugen Iacobescu, dosarele de pe masa acestuia care îl vizau pe Bercea Mondial au fost preluate în evidenţa Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Cercetarea CSM aminteşte că „urmare a afirmaţiilor procurorului I.E., apărute în presa locală şi centrală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C., prin rezoluţiile nr. 2400/II/6/2011 din data de 14.03.2011, nr. 2824/II/6/2011, nr. 2826/II/6/2011 şi nr. 2828/II/6/2011 din data de 24 martie 2011, a dispus, în temeiul art. 209alin. (41) din Codul de procedura penală, preluarea dosarelor penale aflate în curs de soluţionare la pârâtul procuror, înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul O. şi înregistrarea acestora în evidenţa secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova”.

„Preluarea cauzelor privind pe numitul S.A. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a datorat suspiciunilor emise în spaţiul public privind soluţionarea obiectivă a cauzelor, având ca obiect comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind preluat la unitatea de parchet ierarhic superioară şi dosarul penal în care inculpatul A.S. era cercetat în stare de arest sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se mai arată în hotărârea secţiei de procurori.

La circa doi ani de la momentul în care era pe punctul de a fi dat afară din magistratură ca urmare a solicitării Inspecţiei Judiciare, CSM, aflat sub alt „regim” a decis la 30.12.2013 că Eugen Iacobescu, după aproape 39 de ani de activitate în funcţia de procuror, trebuie să iasă la pensie, propunerea de eliberare a sa din funcţie fiind înaintată preşedintelui Traian Băsescu de Oana Schmidt-Hăineală, şefa Secţiei de procurori a CSM. Hăineală a motivat că lui Iacobescu îi lipseşte avizul anual pentru menţinerea în funcţia de procuror după 65 de ani, deşi anterior procurorul solicitase CSM, fără succes, avizarea menţinerii sale în funcţie după împlinirea vârstei de 65 de ani.

 

blank