Actualitate, Featured

UE, la un pas de a primi Bulgaria și Croația în zona euro

Conducătorii zonei UE sunt pregătiţi să primească Croaţia şi Bulgaria în mecanismul european al cursului de schimb – MCE II -, o etapă preliminară adoptării monedei euro de către cele două ţări, au declarat patru surse pentru Reuters.

Această decizie deschide calea primei extinderi a zonei euro din 2015, când Lituania a devenit a 19-a ţară care a adoptat moneda unică.

Potrivit unor oficiali europeni, decizia este iminentă şi mai aşteaptă doar acordul miniştrilor Finanţelor din zona euro şi UE, care se reunesc joi şi vineri prin videoconferinţă.

Pe de altă parte, România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, se arată în raportul de convergenţă pe 2020 al Comisiei Europene(CE).

Este vorba despre stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung.

Bulgaria și Croația ar intra în zona euro cel mai devreme în 2023

Două surse au declarat că decizia privind acceptarea Bulgariei și Croației urmează să fie anunţată în afara programului pieţelor financiare, probabil în weekend, în vederea evitării unor speculaţii.

Ultimele detalii urmează să fie stabilite în următoarele ore, au declarat oficiali europeni, ceea ce ar putea conduce la amânarea anunţării unei decizii în weekend.

Însă este puţin probabil ca acestea să împiedice decizia aderării Bulgariei şi Croaţiei la MCE II.

După intrarea în MCE II, cele două ţări urmează să participe la mecanism o perioadă de aproximativ doi ani, înainte să lanseze pregătiri practice – aproximativ un an -, în vederea aderăriila zona euro.

Astfel, Croaţia şi Bulgaria ar putea să adere la zona euro cel mai devreme în 2023.

Isărescu: Șocuri mare pentru România dacă adoptă euro

Guvernatorul Mugur Isărescu spunea în octombrie 2019 ”că şocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta moneda euro în acest moment”.

“România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de cel puţin 70 – 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenţei reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectaţi de şocurile asimetrice şi astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro”, a afirmat Mugur Isărescu.

aderare, euro, bulgaria, croatia, romania,

blank