Pe 21 aprilie, Politico.eu publica informații scurse dintr-un raport al diviziei StratCom a Serviciului de Acțiune Externă al UE, adică diplomația UE condusă acum de spaniolul Josep Borrell. Conturi rusești și chinezești ”oficiale sau susținute de stat” continuă ”să promoveze teorii ale conspirației vizând audiențe atât din cadrul UE, cât și din vecinătatea extinsă”, arăta raportul citat de Politico.eu. ”Surse oficiale rusești și media controlată de stat duc o campanie coordonată… promovând informații false legate de sănătate”. ”Tot mai multe dovezi sugerează că dezinformarea legată de coronavirus are un impact direct asupra siguranței și securității publice”.
Cel mai important fragment citat de Politico.eu este următorul: ”China a continuat să ducă o campanie globală de dezinformare pentru a-și respinge vinovăția pentru izbucnirea pandemiei și a-și îmbunătăți imaginea internațională. Au fost observate atât tactici deschise, cât și sub acoperire”.
Politico anunța că raportul integral urmează să fie publicat de UE în aceeași zi. Tot pe 21 aprilie, la câteva ore, un purtător de cuvânt al UE a declarat că ”probabil este vorba despre scurgerea unor documente interne”.
Raportul StratCom nu mai este publicat pe 21 aprilie. Imediat, The New York Times scrie că amânarea publicării se datorează presiunilor Beijingului asupra UE. Deja creștea și presiunea americană, prin intermediul presei.
Pe 24 aprilie este publicat raportul StratCom. Fraza cheie din raport: ”În ciuda potențialului impact grav asupra sănătății publice, sursele oficiale și susținute de diverse guverne, inclusiv Rusia și – într-o mai mică măsură – China, au contribuit la promovarea unor teorii ale conspirației și dezinformări, vizând atât audiența din UE, cât și din vecinătatea extinsă”. Atrage atenția formularea ”într-o mai mică măsură China”, inexistentă în ceea ce Politico susținea că era forma inițială a raportului.
Tot pe 24 aprilie au venit explicatiile oficialilor UE: nu este vorba despre o variantă a raportului modificată la presiunile Chinei, ci sunt două rapoarte diferite – unul pentru circuitul intern, celălalt ”editat” pentru circuitul public. Imediat, grupul parlamentar al PPE s-a declarat revoltat că diplomația UE s-a aplecat în fața presiunilor Chinei. Unul dintre vicepreședinții PPE l-a invitat pe Josep Borrell să dea cu subsemnatul în fața Parlamentului European, pe 30 aprilie.
Până ca spaniolul Borrell să meargă în PE, presa a pus și mai multă presiune pe el și pe echipa sa. Financial Times a scris că, imediat după publicarea fragmentelor din versiunea dure a raportului StratCom, pe 21 aprilie, diplomația chineză a cerut explicații reprezentanței UE la Beijing, iar un alt diplomat chinez a contactat instituțiile de la Bruxelles. Cu toții au criticat raportul care arăta că China dezinformează și duce o ”campanie globală de dezinformare”. Tot Financial Times a scris că unul diontre oficialii chinezi ar fi spus: ”Dacă UE vor ataca China, așa cum face SUA, va primi o ripostă, așa cum s-a întâmplat și cu SUA”.
Presiunea maximă asupra lui Borrell a venit atunci când The New York Times a scris, pe 24 aprilie, citând un consilier al șefului diplomației UE, că spaniolul însuși ar fi transmis StratCom să modifice raportul, pentru a nu se axa prea mult pe China.
În acest context, Josep Borrell a apărut, pe 30 aprilie, în fața PE. El a spus: ”Este limpede și evident că China și-a exprimat îngrijorările când au aflat de documentul scurs în presă” și că au folosit canalele diplomatice. Însă Borrell a susținut că nu a fost vorba despre nicio îndulcire a tonului față de China din raportul cu pricina și a susținut, încă o dată, ca Politico.eu a publicat o versiune internă a documentului, în timp ce versiunea publică este cu totul altceva. La aceste declarații se adaugă cele ale purtătorului de cuvânt al diploamației UE: ”Nu ne-am aplecat niciodată în fața vreunei presiuni politice externe”.
Episodul delicat în care a fost implicat Josep Borrell și StratCom a fost relatat cu multă atenție atât în Europa, cât și în SUA. Pe 1 mai, la o zi de la audierea lui Borrell, The Washington Post publică un editorial asumat de întreaga echipă editorială, intitulat „China recurge la intimidare pentru a scăpa de responsabilitate. S-ar putea să funcționeze în Europa”. Ce scrie boardul editorial al cotidianului? ”Este greu de crezut că existau două rapoarte diferite ale raportului, pentru că exista un email intern obținut de The New York Times în care un analist UE își acuză superiorii de autocenzură pentru a calma Partidul Comunist Chinez. Iar, în cazul în care ar fi fost două rapoarte, de ce ai întocmi două dacă nu pentru a evita furia Beijingului?”. Și editorialul se încheie spunând că la atitudinea belicoasă a Chinei nu poți să răspunzi prin împăciuire și cenzură.
Bate-l pe nefericitul Borrell ca să priceapă Macron și Merkel
După cum arătam la început, această afacere a raportului StratCom a fost prezentată ca o greșeală mare politica si de comunicare a diplomației UE. Însă ea poate fi foarte bine și altfel.
Scandalul a început în presă și a continuat tot acolo, până să ajungă în Parlamentul European. În ce presă a început scandalul? The New York Times, Financial Times, The Washington Post – toate informațiile, inclusiv e-mail-uri interne de la Bruxelles au fost citate in presa americană sau britanică. Avem presa FiveEyes. Cât despre Politico.eu, această publicație este deținută de trustul american Capitol News (care deține Politico.com) și cel german Axel Springer (Die Welt si Bild. Tabloidul Bild a fost prima publicație care a sugerat că China ar trebui să plătească daune unui stat străin, din cauza epidemiei – 160 de miliarde de euro pentru Germania). Cât despre jurnaliștii de la Politico care au lansat informația despre discrepanțele dintre cele două rapoarte StratCom, ei sunt doi tineri flamanzi și Mark Scott, fost redactor la The New York Times și Bloomberg. Una peste alta, presa americană a centrat, a dat cu capul, a lăsat diplomația UE să pareze de formă prin chemarea lui Borrell în PE, și tot presa americană a dat fluierul de final al acestui avertisment pentru Europa, prin concluziile trase într-un editorial The Washington Post: Uncle Sam nu recomandă împăciuire și nici cenzură când vine vorba de China.
De cealaltă parte avem protestele Chinei, presiunile asupra UE pentru a ignora dezinformarea venită din China, ”diplomația măstilor” și campaniile de imagine în plină pandemie. Si mesajul din Orasul Interzis: Imperiului Celest nu recomandă să-l critici, altfel vei primi o ripostă pe care nu ți-o dorești.
Dar unde este Europa, Europa Unită, unde este ”suveranitatea europeană” a lui Emmanuel Macron, unde e presa europeană care da lectii de verticalitate, anticorupție și stat de drept României și altora? Abia de se mai văd, turtite între ciocanul Chinei și nicovala Americii.
Criza pandemiei a revelat condiția Uniunii Europene. O dată, s-a văzut vulnerabilitatea construcției europene în faza inițială a crizei: refuzul Franței și Germaniei de a ajuta Italia, închiderea granițelor, discursuri despre reîntoarecrea la suveranitatea statului națiune. S-au adăugat certurile pe marginea măsurilor de relansare a economiei: refuzul Germaniei, Olandei, Austriei de a mutualiza datoriile, disputa ajutoare financiare vs. împrumuturi, dificultatea insurmontabilă de a avea o politică monetară comună fără a avea o pilitică fiscală comun.
Apoi, după cum am văzut mai sus, avem un exemplu al vulnerabilității unei diplomații europene construită artificial, supusă presiunilor exercitate de interesele economice și comerciale nu rareori divergente ale statelor membre. De la venirea lui Donald Trump la Casa Albă a devenit evident că UE are un echilibru foarte instabil, în doua luntrii: pe de o parte este China în expansiune, pe de altă parte este o administrație americană pornită într-un război economic împotriva Chinei și care vrea ca Europa să aleagă cât mai repede și limpede taberele. Criza pandemiei nu a făcut decât să intensifice aceasta presiune americană pentru alegerea taberei.
Cât despre declarația diplomației UE cum că nu s-a aplecat niciodată în fața presiunilor vreunei țări, ea este falsă de două ori: în ultima săptămâna, UE a demonstrat servilism atât față de China, cât și fața de SUA. Până la urmă, alegerea unei tabere ar putea măcar să reducă din acest gust amar.