DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Elenei Udrea și a lui Dan Andronic. Motivele sunt însă diferite. Elena Udrea este suspectă că ar fi făcut trafic de influență și spălare a banilor, iar Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Conform Agerpres.ro, procurorii susțin că Elena Udrea este acuzată că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de un om de afaceri, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

„Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, se precizează în comunicat.

Citeste si...  Declaratia oficiala PRO TV in cazul tinerei abuzate in Vaslui!

„De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanţei amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părţi sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deţinut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situaţia financiară a cotidianului deţinut de societatea media şi indicatori de performanţă, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoştinţa că publicaţiei îi ‘merge bine’; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a ‘verifica veridicitatea’ informaţiilor obţinute”, se mai arată în comunicat.