Politic, Stiri

Udrea – Bica. Titus Corlățean: Băsescu aduce atingere relațiilor cu Franța

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, condamnă acuzațiile aduse de președintele Traian Băsescu serviciilor secrete din Franța, pe care le consideră unele de natură să aducă atingere relațiilor româno-franceze.

basescu_udrea_17115700

„În calitate de ministru de externe, îmi manifest profundul regret că, în contextul actualei campanii electorale, de pe poziții de un evident partizanat politic, se aduc acuzații publice unor instituții ale statului francez. O astfel de manieră de a face campanie electorală, la nivel de șef de stat, contravine grav regulilor și cutumelor diplomatice și aduce atingere, în mod neîntemeiat, unei relații de prietenie și încredere, consolidată în timp sub forma unui parteneriat strategic, între România și Franța. Solicit tuturor celor implicați în campania electorală să păstreze decența și să nu întreprindă nimic care ar putea vicia relațiile internaționale ale României și ar contraveni interesului național”, spune Titus Corlățean, potrivit unui comunicat de presă al MAE remis DC News.

Traian Băsescu susține că fotografiile în care președintele PMP, Elena Udrea, apare împreună cu șefa DIICOT, Alina Bica, la cumpărături în Paris, sunt rezultatul unei acțiuni de filaj realizată de un serviciu secret român în colaborare cu un serviciu secret francez.

„În același timp, apreciez că tendința constantă de a introduce în discursul de campanie prezidențială referiri critice la structuri cu rol cheie în promovarea și protejarea securității și stabilității democratice a statului român, prin declarații care au ca scop discreditarea și timorarea acestor instituții, este de o deosebită gravitate și riscă să prejudicieze pe termen lung interesele naționale legitime ale României. Fac apel la decență și responsabilitate. Campania electorală nu scuză, în nici un caz, mijloacele”, susține șeful diplomației române.

blank