International, Stiri

Ucraina pare că se apropie fulgerător de un război civil!

Un nou bilanţ al violenţelor: patru minori printre răniţi

Ucraina

Bilanţul violenţelor de la Kiev a ajuns la 28 de morţi şi 287 de persoane spitalizate, a anunţat joi Ministerul ucrainean al Sănătăţii, citat de AFP.

Ministerul a precizat într-un comunicat postat pe site-ul său de Internet că patru tineri cu vârste mai mici de 18 ani şi doi cetăţeni străini figurează printre răniţii violenţelor de marţi seara din capitala ucraineană.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a anunţat un „armistiţiu” cu opoziţia înainte de sosirea la Kiev, joi, a diplomaţilor europeni şi a unui oficial rus de rang înalt, transmite Mediafax.

După o reuniune între preşedintele ucrainean şi trei lideri din cadrul opoziţiei, părţile au anunţat un „armistiţiu şi reluarea negocierilor pentru a opri baia de sânge şi pentru a stabiliza situaţia”, a anunţat Preşedinţia Ucrainei într-un comunicat.

După acţiunile în forţă de marţi, Ucraina este în stare de şoc. Forţele de securitate au lansat o acţiune „antiteroristă”. De altfel, întreaga comunitate internaţională se află în şoc după confruntările violente de marţi, soldate cu 28 de morţi şi sute de răniţi, potrivit informaţiilor oficiale. Poliţia a dat mai multe atacuri, ultimul chiar miercuri dimineaţă, şi a ocupat o treime din Piaţa Independenţei, locul unde protestatarii au rezistat încă din decembrie, potrivit.

Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni „antiteroriste” la nivel naţional, împotriva unor grupări radicale pe care le consideră responsabile de reizbucnirea violenţelor. Totodată, serviciile speciale ucrainene au anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru tentativă de preluare ilegală a puterii, în urma ciocnirilor din ultimele 24 de ore de la Kiev, relatează AFP.

Ancheta, care vizează „unii oameni politici” fără să îi nominalizeze, se referă la „acţiunile politice ilegale ce urmăresc preluarea puterii”, potrivit unui comunicat al serviciilor secrete (SBU).

Miercuri dimineaţă, poliţiştii au încercat un nou asalt asupra Pieţei Independenţei şi au reuşit să ocupe o treime din spaţiul păzit încă din decembrie de protestatarii antiguvernamentali. Țara pare să se scufunde în violență, în timp ce manifestanții au luat cu asalt clădiri publice și un depozit de arme la Lviv (vest), conform AFP.

Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a decretat joi zi de doliu naţional în Ucraina, în urma confruntărilor violente din ultimele 24 de ore, soldate cu cel puţin 25 de morţi în capitala ucraineană, relatează AFP.

Drapelele vor fi coborâte în bernă pe clădirile oficiale, în timp ce concertele şi competiţiile sportive vor fi anulate, potrivit unui decret publicat miercuri pe site-ul preşedinţiei.

Circulaţia metroului va rămâne suspendată la Kiev, din cauza ameninţării cu posibile atacuri, au anunţat autorităţile ucrainene, care au precizat că măsura va fi menţinută până la stabilizarea situaţiei din capitală, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică. Mijoacele de transport în comun de suprafaţă au fost suplimentate la Kiev, iar noi rute au fost deschise de la fiecare staţie de metrou.

 

 

blank