International, Stiri

Turnul Eiffel are o replică, chiar la picioarele sale

Copia celebrei construcţii a fost ridicată cu prilejul celor 125 de ani de la înălţarea turnului

  Two Eiffel Towers- Paris

Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la ridicarea turnului Eiffel şi de la proiectarea celebrului scaun Bistro, o replică a construcţiei din Paris, realizată din mobilier de exterior, a fost amplasată în apropierea edificiului original.

Turnul Eiffel, una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din lume, a fost construit în 1889, cu ocazia Târgului Mondial de la Paris. Iniţial, edificiul realizat de arhitectul Gustave Eiffel a întâlnit numeroase critici şi urma să fie demolat 20 de ani mai târziu, în 1909. Potenţialul comercial a salvat însă turnul şi, în prezent, acesta a devenit cel mai vizitat monument din lume, cu peste 6 milioane de plătitori anual şi mai mult de 250 de milioane de vizitatori de la deschidere.

Tot acum 125 de ani a luat naştere o altă marcă franceză celebră în toată lumea. Scaunele bistro, unele dintre cele mai cunoscute obiecte de mobilier pentru exterior, îşi au originea în Franţa secolului al XIX-lea. În 1889, Edouard Leclerc a patentat modelul Simplex, un scaun pliabil care a fost rapid adoptat de vânzătorii de limonadă de pe malurile Senei. Pe lângă practicitatea modelului, succesul acestuia se datorează şi faptului că proprietarii evitau astfel necesitatea obţinerii unui permis pentru terasă permanentă. Cunoscute astăzi sub numele de Bistro, o marcă a firmei Fermob, scaunele se regăsesc pe terasele din întreaga lume, de la Paris până la New York.

Compania Fermob a ales să marcheze aniversarea a 125 de la lansarea modelului Bistro, dar şi de la inaugurarea principalei atracţii turisice pariziene, prin ridicarea unei replici a turnului Eiffel, construită în întregime din mobilier pentru exterior,  pe Champs-de-Mars, în apropierea originalului. Replica e alcătuită din 324 de scaune roşii, fapt care aminteşte de înălţimea celebrului monument, 324 de metri, şi măsoară aproape 15 metri. Aceasta urmează să fie dezasamblată pe 7 iunie şi mutată în alt loc din capitala franceză.

Construcţia realizată de compania Fermob nu este însă singura replică a turnului Eiffel, celebritatea monumentului parizian dând naştere la zeci de replici şi edificii similare, de la Blackpool Tower, din Anglia, construit la doar cinci ani de la inaugurarea originalului, până la copia de 165 de metri aflată în faţa hotelului Paris, din Las Vegas, în Statele Unite.

blank