Featured, Politic

Tudose aruncă bomba: Omul de incredere al lui Dragnea, pe lista pucistilor

Deputatul Mihai Tudose, a relatat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută de formaţiunea Pro România la Arad, un episod în care Mihai Fifor s-ar fi răzgândit în momentul în care un grup din PSD a încercat anul trecut să-l schimbe de la conducere pe Liviu Dragnea şi nu a mai recunoscut că a semnat pentru această iniţiativă. În presă au circulat informații despre Mihai Fifor că ar fi fost în echipa ”puciștilor” și că s-a răzgândit în ultimul moment. Fifor a negat aceste informații de fiecare dată.

Prezent la PRO România Arad alături de preşedintele partidului, Victor Ponta, fostul premier Mihai Tudose a declarat că actualul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, senatorul Mihai Fifor, a făcut parte din grupul care a iniţiat schimbarea lui Dragnea de la conducerea partidului.

„Dacă pleacă domnul Dragnea şi rămâne domnul Fifor, că tot suntem la Arad, e un dezastru la fel de mare. Domnul Fifor este un domn care, de faţă cu peste 20 de oameni, când ne-am strâns noi câţiva să îi spunem domnului Dragnea să plece, să nu mai facă ceea ce face, a venit şi el. Şi era ceva aşa între Batman, Superman, Robin Hood… Că el rupe, muşcă, din păcate trebuie să plece în America că are treabă, lipseşte în ziua aia cu CEX-ul fabulos, dar ‘domnule, mă puneţi pe speaker, eu din America aici de pe telefon pe speaker îi spun să se ducă acolo unde nu e nici durere, nici întristare, nici suspin, să ne lase”. Evident că n-a sunat, evident că s-a întors, a declarat că el a semnat un tabel dar era pentru butelii şi că pe tabelul ălalaltul, care era pentru pleacă Dragnea, cineva i-a falsificat semnătura, în condiţiile în care a semnat de faţă cu noi. Ăsta-i omul!”, a afirmat Mihai Tudose.

Fostul premier Victor Ponta a intervenit, spunând că la un moment dat i-a cerut Olguţei Vasilescu să nu îl dea afară pe Fifor de la Dolj, însă i s-ar fi răspuns că „ăsta ne încurcă”, astfel că a fost „exilat” la Arad.

„Nu mai zic ce a zis, că Olguţa e mai slobodă la gură chiar şi decât domnul Tudose, şi l-a exilat la Arad (pe Fifor – n.r.)”, a afirmat Ponta.

blank