Trump îi asigură pe americani
Featured, International

Trump îi asigură pe americani că, pană în aprilie, vor fi vaccinuri anti-COVID pentru toți

Preşedintele Donald Trump îi asigură pe americani și a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până la sfârşitul anului şi vor fi într-un număr suficient pentru a vaccina 330 de milioane de americani până în aprilie 2021.

“Vom produce cel puţin 100 de milioane de doze până la sfârşitul anului şi, probabil, multe altele, sute de milioane de doze vor fi disponibile în fiecare lună şi vom avea suficiente vaccinuri pentru toţi americanii până în aprilie”, a declarat preşedintele american în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, potrivit Agerpres.

Trump îi asigură pe americani că, pană în aprilie, vor fi vaccinuri anti-COVID pentru toți

Donald Trump nu a specificat ce producători vor putea livra aceste vaccinuri, dar două companii, Moderna şi Pfizer, sunt în faza 3 activă a studiilor clinice, prima aşteptând rezultatele în noiembrie, iar a doua în octombrie.

Moderna şi Pfizer au deja contracte cu executivul american pentru livrarea a sute de milioane de doze, iar oficialii din domeniul sănătăţii au început pregătirile pentru a putea stoca şi livra primele doze încă din octombrie, precum şi în în termen de 24 de ore după ce va fi primită autorizaţia din partea Agenţiei pentru medicamente.

Fiecare vaccin ar urma să fie injectat în două doze separate, la un interval de trei sau patru săptămâni.

Data disponibilităţii unui vaccin anti-COVID reprezintă un subiect amplu dezbătut în campania pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, în care Trump îl înfruntă pe Joe Biden.

Biden susţine că nu are încredere în Donald Trump în privinţa garantării integrităţii procesului de omologare ştiinţifică.


blank