International

Trump, declarație BOMBĂ despre președintele Franței: ”Îi place să mă țină de mână!”

Preşedintele american Donald Trump l-a lăudat pe omologul său francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, în care şi-a adus aminte că şefului statului francez i-a făcut plăcere să-l ţină de mână la recenta lor întâlnire de la Paris.
Emmanuel Macron „este un tip grozav. Inteligent. Puternic. Îi place să mă ţină de mână”, a spus Trump în interviul din care cotidianul american a publicat câteva fragmente pe pagina sa de internet, scrie agerpres.
„Oamenii nu-şi dau seama că-i place să mă ţină de mână. Şi asta-i bine”, a insistat liderul de la Casa Albă.
„Serios. E un om foarte bun. Şi un tip dur, dar ştiţi, trebuie să fie. Cred că va fi un preşedinte minunat al Franţei. Dar îi place să mă ţină de mână”, a comentat Donald Trump.
Preşedintele american a mai mărturisit între altele că defilarea de Ziua naţională a Franţei, la care a asistat în timpul vizitei sale la Paris, a fost „una din cele mai frumoase” parade pe care le-a văzut, adăugând că ar trebui organizată una similară şi la Washington, pe Pennsylvania Avenue, care leagă Congresul SUA de Casa Albă.

blank