Trei persoane au fost asasinate suspecţi în acest caz fiind trei adolescenţi, în vârstă de 17 ani, care au fugit, după comiterea faptei, cu maşina victimelor. Unul dintre agresori a fost în plasament la familia ucisă.

Doi dintre cei trei adolescenţi sunt acuzaţi de asasinat, urmând să fie prezentaţi instanţei pentru arestare. În timp ce beau şi posibil consumau şi droguri, cei doi i-au spus celui de-al treilea că vor ucide familia la care erau ca să fure bani şi maşina.

Din cercetările făcute până acum a rezultat că autorii triplei crime sunt doi adolescenţi, al treilea fiind doar martor.

Adolescenţii au băut alcool şi este posibil să fi consumat şi etnobotanice în locuinţa familiei omorâte, iar doi dintre ei i-au spus celui de-al treilea că vor omorî familia respectivă ca să le fure banii şi maşina.

Prima a fost înjunghiată femeia de 58 de ani, apoi părinţii ei, în vârstă de 82 şi 80 de ani. Cele două cuţite folosite de adolescenţi au fost găsite de către anchetatori.

Unul dintre tineri, în vârstă de 17 ani, a fost abandonat la naştere şi a fost în plasament până în anul 2016 la familia pe care este acuzat că a ucis-o. Din 2016 acesta şi-a petrecut vacanţele de vară la aceeaşi familie. De asemenea, adolescentul a fost arestat preventiv în acest an pentru două furturi şi o distrugere şi se afla sub control judiciar, potrivit unor surse judiciare.

Citeste si...  Crima din Vrancea, comisă cu sânge rece. Asasinii au urmarit victima

Cel de-al doilea adolescent nu era instituţionalizat, în timp ce al treilea a fost cercetat în patru dosare penale.

Cei doi adolescenţi suspectaţi de tripla crimă urmează să fie prezentaţi instanţei pentru arestare.

O întreagă familie asasinata în Călăraşi

Suspecţii au fugit cu maşina victimelor, dar autorităţile au reuşit să-i prindă la scurt timp.

Un vecin al victimelor a anunţat autorităţile că doi bătrâni, respectiv un bărbat de 82 de ani şi o femeie de 80 de ani, împreună cu fiica lor, de 58 ani, au fost ucişi prin înjunghiere în apartament.

Cei trei tineri sunt in custodia poliţiei şi se fac cercetări sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a săvârşit omorul.

Unul dintre adolescenţi a fost în plasament la familia omorâtă. Vecinii spun că familia a avut iniţial o relaţie foarte bună cu băiatul luat în plasament. După ceva vreme, tânărul a început să fure bani şi obiecte din casă, pe care apoi le vindea. Anchetatorii cred că aşa s-a întâmplat şi aseară. Ajutat de cei doi tineri, băiatul a pătruns în casa bătrânilor şi au încercat să fure lucruri cât mai valoroase. Cel mai probabil, victimele au ripostat, aşa că tinerii i-au înjunghiat. Surse din anchetă mai arată că cei trei erau institutionalizaţi la Centrul de plasament Perişoru, din judeţul Călăraşi.

Aceleaşi surse arată că cei trei adolescenţi ar fi consumatori de etnobotanice.