International, Stiri

A treia decapitare revendicată de Statul Islamic. Ostaticul britanic David Haines, ucis de teroriştii islamişti

Ostaticul britanic David Haines a fost executat de teroriştii Statului Islamic, potrivit unui videoclip postat de militanţii islamişti. Dacă înregistrarea este dovedită ca fiind autentică, ar fi a treia execuţie de acest gen în ultimele săptămâni, după cei doi jurnalişti american, James Foley şi Steve Sotloff. Înregistrarea făcută publică de teoriştii Statului Islamic durează aproape două minute şi jumătate, fiind intitulată „Un mesaj către aliaţii Americii”. Jidahiştii reproşează Marii Britanii că s-a alăturat coaliţiei Statelor Unite, care efectuează atacuri aeriene împotriva unor poziţii controlate de către Statul Islamic în Irak, scrie Mediafax.

david-haines-behea-3037992b-465x390

„Ai intrat de bună voie într-o coaliţie cu Statele Unite împotriva Statului Islamic, aşa cum a făcut predecesorul tău Tony Blair înaintea ta, urmând o tendinţă în rândul premierilor noştri britanici care nu pot să găsească curajul să le spună nu americanilor”, i-a transmis călăul premierului britanic David Cameron. „Acest bărbat britanic trebuie să plătească preţul promisiunii tale, Cameron, pentru a înarma peshmerga împotriva Statului Islamic”, a continuat acesta.

David Haines, în vârstă de 44 de ani, lucra pentru agenţia franceză ACTED (Agency for Technical Cooperation and Development – Agenţia pentru Cooperare Tehnică şi Dezvoltare). El a fost răpit anul trecut în Peth, Scoţia.

După vizionarea înregistrării cu execuţia ostaticului britanic, premierul David Cameron a promis că îi va aduce pe criminali în faţa justiţiei.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=81t4pDQwBRU?feature=player_embedded]

„Uciderea unui angajat umanitar nevinovat este o crimă îngrozitoare şi demnă de dispreţ. Un act rău de tot. Inima mea este alături de familia lui David Haines care a demonstrat un curaj extraordinar şi tărie de-a lungul acestui calvar. Vom face tot ce ne stă în putere pentru a-i vâna pe aceşti criminali şi a ne asigura că ei se vor confrunta cu justiţia, oricât de mult este nevoie”, a declarat Cameron, într-un comunicat publicat de Downing Street, citat de Agerpres.

Statele Unite ale Americii, solidare

Preşedintele american Barack Obama şi-a exprimat sâmbătă solidaritatea cu aliatul său britanic.

„Statele Unite condamnă cu fermitate uciderea barbară a cetăţeanului britanic David Haines de către grupul terorist SI”, a declarat Obama, potrivit Agerpres.

„Statele Unite sunt în această seară alături de cel mai apropiat prieten şi aliat în durere şi determinare. Gândurile noastre se îndreaptă către familia dlui Haines şi cetăţenii Regatului Unit”, a adăugat preşedintele american, care a promis că îi va urmări pe asasinii lui David Haines.

A treia decapitare

Asasinarea lui David Haines prin decapitare este a treia de a acest gen revendicată de Statul Islamic în ultimele săptămâni. În data de 19 august, jidahiştii au publicat un clip în care anunţau decapitarea jurnalistului britanic James Foley, acţiunea reprezântând primul atac terorist al Statului Islamic împotriva SUA.

La începutul lunii septembrie, într-o altă înregistrare, jidahiştii revendicau decapitarea jurnalistului american Steve Sotloff. Ambii jurnaliştii au fost răpiţi anul trecut, în Siria. După execuţia lui Sotloff, jidahiştii au ameninţat că de aceeaşi soartă va avea parte şi David Haines, avertizând guvernele să se retragă din „această alianţă malefică a Americii împotriva Statului Islamic'”.

blank