Actualitate

Trei organizații sar în apărarea lui Dan Tapalagă și o condamnă pe Oana Stancu

Organizațiile media reacționează dur după ce realizatoarea Antena 3, Oana Stancu i-a răspuns colegului său de breaslă, Dan Tăpălagă, prin intermediul unei scrisori adresate fiicei acestuia în vârstă de zece anișori. Astfel, Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch și Convenția Organizațiilor de Media condamnă gestul Oanei Stancu și au solicitat CNA-ului să se sesizeze pentru ca legea să fie respectată.oana-stancu

Conform celor trei organizații de media, „copiii nu au ce căuta în bătăliile mediatice ale adulților”.

„Scrisoarea apărută sub semnătura Oanei Stancu Zamfir, publicată de Jurnalul Național și de Antena3, violează una dintre cele mai sensibile norme ale practicii jurnalismului, protecția copilului. Autoarea a publicat un text în care se adresează unei minore pe care o identifică explicit și pe care o folosește fără scrupule morale ca intermediar într-o bătălie cu un jurnalist. Din perspectiva eticii profesionale, opțiunea Oanei Stancu Zamfir este incalificabilă, ea, împreună cu instituțiile media care i-au preluat textul, demonstrând că în cultura instituțională în care funcționează, nu numai respectul pentru valorile profesionale dar nici respectul pentru lege* nu au nici o valoare.
Prin intermediul unui comunicat, cele trei organizații invită publicul să dea dovadă de maturitate și responsabilitate în relația cu produsele media pe care le consumă.
Potrivit organizațiilor care au sărit în apărarea lui Dan Tapalagă, au fost încălcate mai multe articole de lege:

Legea nr. 504 – Legea Audiovizualului

rt. 39 Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă nejustificată

Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual

Art 2. Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte principiul interesului superior al minorului.

Art 3. (1) Minorul are dreptul la protejarea imaginii și vieții sale intime, private și familiale.

(3) Dreptul minorului la respectarea vieții private și la propria imagine prevalează în fața necesității de informare, cu atât mai mult în cazul minorului aflat în situații dificile.

blank