Featured, International

Trei inculpaţi în cazul asasinării jurnalistei Daphne Galizia

Trei persoane au fost inculpate pentru asasinarii jurnalistei anticorupție Daphne Caruana Galizia, ucisă după ce o bombă a fost plasată sub mașina ei, în octombrie 2017, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Vincent Muscat și frații Alfred și George Degiorgio au fost arestați în luna decembrie 2017.

Ministerul Justiției din Malta a confirmat inculparea celor trei inculpaţi, urmând ca procurorul general să stabilească data la care va începe procesul, având 20 de luni la dispoziție pentru a face acest lucru.

Săptămâna trecută, la recomandarea Consiliului Europei, guvernul maltez condus de Joseph Muscat a decis să demareze o anchetă publică prin care să se stabilească dacă asasinarea jurnalistei ar fi putut fi prevenită.

Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, aflată la originea unor acuzații de corupție care au provocat alegeri anticipate în țara sa în luna iunie 2017, a fost ucisă câteva luni mai târziu, în octombrie.

În vârstă de 53 de ani, Caruana Galizia a lucrat la mai multe instituții media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunțat mai multe cazuri de corupție.

Premierul Joseph Muscat a fost puternic criticat după asasinat, odată cu toată clasa politică, pentru că ar tolera corupţia din insulă.

 

blank