Trei astronauți, unul american și doi ruși de pe o stație spatială internațională, s-a intors teferi pe Pământ
Featured, Life

Trei astronauți, unul american și doi ruși de pe o stație spatială internațională, s-a intors teferi pe Pământ

Trei astronauți, unul american şi doi cosmonauţi ruşi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au revenit cu bine pe Terra joi, la finalul unei misiuni de şase luni în spaţiu, începută în plină pandemie de coronavirus, informează AFP.

Americanul Chris Cassidy şi ruşii Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner au aterizat la ora 02:54 GMT în stepele din Kazahstan, fostă republică sovietică din Asia centrală, unde Rusia deţine şi administrează cosmodromul Baikonur, potrivit imaginilor difuzate de agenţia spaţială rusă (Roskosmos).

Trei astronauți, unul american și doi ruși de pe o stație spatială internațională, s-a intors teferi pe Pământ

În imagini a fost surprins momentul în care Chris Cassidy l-a salutat cu cotul pe un reprezentant al oficialilor sosiţi la locul aterizării, înainte ca cei trei astronauţi să fie duşi spre un cort în care urmau să fie supuşi unor examene medicale.

“Ce mai faceţi?”, a întrebat astronautul american, zâmbitor, exprimându-se în limba rusă.

În plină pandemie de coronavirus, cei trei astronauţi au părăsit Terra zburând spre ISS în data de 9 aprilie. Înainte de lansare, ei au fost plasaţi în izolare în centrul de antrenament de lângă Moscova şi şi-au luat la revedere de la cei dragi fără public, rudele lor nefiind autorizate să asiste la ultima lor conferinţă de presă.

Lor li s-au alăturat la bordul staţiei, pe 31 mai, americanii Bob Behnken şi Doug Hurlez, care au realizat primul zbor în spaţiu efectuat cu echipaj uman de o companie privată, SpaceX. Acea misiune a marcat revenirea vehiculelor de transport americane pe ISS, după o întrerupere de nouă ani, pe durata căreia echipajele de astronauţi au ajuns la bordul staţiei doar cu ajutorul capsulelor ruseşti Soiuz.

Un astronaut american înainte de a reveni pe Terra după cea de-a treia misiune a lui în spaţiu, americanul Chris Cassidy, în vârstă de 50 de ani, a distribuit pe Twitter o fotografie cu probele de sânge pe care astronauţii trebuie să le recolteze în timpul misiunii lor pe ISS.

“Care este preţul revenirii pe Terra? Opt eprubete de sânge! Cele şapte prezentate în această fotografie au fost prelevate de dimineaţă pentru a fi plasate în congelatorul nostru, iar cea de-a opta va fi recoltată chiar înainte de desprinderea de ISS”, a scris astronautul american într-un mesaj care însoţeşte imaginea.

Trei astronauți, unul american și doi ruși s-au întors teferi pe terra

“Mamă, mă întorc acasă!”, a scris la rândul lui pe Twitter, miercuri, cosmonautul Ivan Vagner, în vârstă de 35 de ani, aflat la prima sa misiune în spaţiu. Anatoli Ivanişin a finalizat cea de-a treia misiune în spaţiu.

Pe 13 octombrie, vehiculul Soiuz MS-17, avându-i la bord pe americanca Kathleen Rubins şi ruşii Serghei Rîjikov şi Serghei Kud-Svercikov, s-a conectat la ISS.

ISS este unul dintre rarele exemple de cooperare dintre Moscova şi Washington. Şaisprezece ţări participă la acest proiect ştiinţific, un avanpost şi laborator spaţial plasat pe orbită în 1998, construit cu un buget total de 100 de miliarde de dolari, finanţat în cea mai mare parte de Rusia şi Statele Unite.

Staţia orbitală urmează să fie dezmembrată pe parcursul deceniului următor, din cauza uzurii tehnice şi morale a structurilor sale componente.

Pană de oxigen pe segmentul rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale

Sistemul rusesc de alimentare cu oxigen de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost întrerupt în urma unei defecţiuni, a declarat, la 15 octombrie, Agenţia spaţială rusă Roskosmos pentru AFP, adăugând că echipajul nu este în pericol.

“Pe 14 octombrie 2020, la ora 23:31 (20:31 GMT), sistemul de alimentare cu oxigen Elektron-VM care se află în modulul Zvezda, pe segmentul rusesc al ISS, s-a oprit”, a declarat serviciul de presă al Roskosmos.

“Cel de-al doilea sistem, pe segmentul american, funcţionează normal, nimic nu ameninţă siguranţa echipajului şi a ISS”, a precizat sursa citată.

Echipajul staţiei “va efectua astăzi, 15 octombrie, lucrări de reparaţii în modul”, a adăugat Roskosmos.

Cu o zi înainte, o capsulă Soiuz la bordul căreia s-au aflat astronauta americană Kathleen Rubins şi cosmonauţii ruşi Serghei Râjikov şi Serghei Kud-Svercikov s-a conectat miercuri, aşa cum era prevăzut, cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la doar trei ore după lansare, stabilind un nou record de viteză.

Cei trei astronauţi s-au alăturat echipajului deja prezent la bordul staţiei, alcătuit din astronautul american Chris Cassidy şi cosmonauţii ruşi Anatoli Ivanişin şi Ivan Vagner, a căror revenire pe Terra este programată pentru data de 22 octombrie.

Trei astronauți, unul american și doi ruși de pe o stație spatială internațională, s-a intors teferi pe Pământ

blank