Sport, Stiri, Ultima Ora

Transferul lui Ianis, BLOCAT!

Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a realizat o radiografie a fiului “Regelui”, Ianis Hagi, aşteptat de Costel Gâlcă, în ultimele sale declaraţii publice, la Steaua. “Este un jucător care promite mult. Sperăm să vină cît mai repede să ne ajute” , a fost declarația tehnicianul “roş-albaştrilor” care a aprins speranța în rîndul fanilor steliști. Dragomir a vorbit despre acest transfer, în ce parte înclină balanţa în comparaţia făcută cu tatăl Hagi, dar şi despre un contact în străinătate.

hagi-ianis

Mitică păstrează limitele realismului în comparaţia pe care i-o face tînărului jucător cu tatăl său, cel mai bun marcator din istoria naţionalei României. Fostul preşedinte LPF consideră că fotbalistul Viitorului a moştenit calităţi de excepţie de la “Rege”, însă nu a reuşit să-i calce în totalitate pe urme, văzînd în talentul puştiului viitorul selecţionatei tricolore :“La vîrsta lui, Ianis este un jucător bun, dar nu e mai bun ca taică-său. Cine zice asta e nebun! Păi Gică era ca Messi! Ianis poate fi viitorul echipei naţionale a României, pentru că are calităţi de excepţie, dar trebuie avut grijă cu el. Eu l-am văzut în cîteva meciuri la naţionalele de juniori şi ştiu ce spun”, a spus Dragomir.

”Dacă va juca în următorii trei ani ca titular în Liga 1, poate fi vîndut afară pe cea mai mare sumă, peste zece milioane de euro, dar reţineţi, să fie titular în fiecare meci”, spune Dragomir, cel care îi prevede lui Ianis un viitor strălucit în străinătate, fiind de părere că în trei ani în care va juca şi se va pregăti la capacitate maximă va reuşi să fie transferat la o echipă de top pe o sumă care să o depăşească pe cea a lui Vlad Chiricheş, de 9,5 milioane de euro.

Transferul la formaţia antrenată de Costel Gâlcă nu este văzut cu ochi buni de cel care a fost la conducerea LPF pînă în martie 2014. Dragomir consideră că mutarea i-ar cauza bijuteriei lui Hagi, mai ales prin prisma ideii în care experienţa nu este tocmai punctul forte, fiind de părere că nu poate înlocui cu succes niciunul dintre titularii de drept ai “roş-albaştrilor”, urmînd să se mulţumească doar cu titulatura de rezervă: “Ar fi o prostie să se ducă acum la Steaua. Eu nu l-aş lăsa dacă aş fi taică-său, şi cred că nici Gică nu vrea să facă asta. Păi ce să facă el acum acolo? Cui să-i ia locul? Ianis are nevoie de meciuri în picioare, nu să fie rezervă”, a încheiat Dragomir.

blank