Actualitate

Traian Băsescu, pentru prima oară în faţa procurorilor

Traian Băsescu merge miercuri pentru prima dată în fața procurorilor de la Parchetul General. Fostul preşedinte va fi audiat în dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea l-a acuzat de şantaj şi ameninţare. Băsescu are calitatea de suspect şi este urmărit penal. În aprilie anul trecut, Traian Băsescu i-a transmis Gabrielei Firea că într-o zi s-ar putea să nu îşi mai găsească soţul acasă. Dacă va fi găsit vinovat, Băsescu riscă până la 7 ani de închisoare.

basescu_presidency_ro_39168600

Traian Băsescu se va afla miercuri în faţa procurorilor pentru prima dată din anul 2004, când a dat explicaţii cu privire la dosarul Flota, dosar închis între timp. Traian Băsescu a fost citat la ora 11.00, la Parchetul General, unde i se va aduce oficial la cunoştinţă calitatea de suspect în dosarul în care a fost acuzat de şantaj de către senatorul PSD Gabriela Firea.

Avocatul Gabrielei Firea a declarat la România TV că dupa terminarea mandatului au avut loc actele porcesuale normale, a afost audiatăGabriela Firea şi acum este citat Traian Basescu.

„Este procedura normala care se urmează. Nu am facut o solicitare. Este obligatorie audierea sa, solicitarea fiind făcută practic prin plângere”, a declarat avocatul Lucian Bolcaş.

Traian Băsescu a declarat, luni, că a fost chemat la Parchetul General în calitate de suspect în dosarul Gabriela Firea. „Mi-au trimis o scrisoare în care au spus că sunt suspect. Cum e şi Niţu, numai că eu sunt suspect că am făcut o declaraţie, iar el e suspect că a împuşcat oameni la Revoluţie. Era în trupele de Securitate, i s-a spus să tragă în teroriştii de pe Dorobanţi şi probabil a împuşcat câtţiva terorişti, ce să facă?„, a declarat Băsescu.

De asemenea, Băsescu a susţinut că acuzatoarea sa, Gabriela Firea, ca administrator al unei firme a lui Dan Voiculescu, a aprobat transferul sub formă de împrumut a unor bani de la firma Crescent la Grivco, în perioada 2007-2011. Este vorba de 400.000 de euro şi 1.800.000 de dolari.

„Asta nu-i ameninţare, nu-i şantaj, e informaţie publică: să spună câţi bani a transferat din Crescent în trustul lui Dan Voiculescu. Adică dacă îşi aduce aminte să fi semnat vreo hârtie prin care muta bani şi nu-i dădea înapoi (…) Dacă Firica îşi aduce aminte, ar fi bine să se spovedească public (…) Domnia sa a semnat cu mânuţa ei împrumuturi pe care a uitat să le mai dea înapoi„, a spus Băsescu precizând că are aceste informaţii de la Elena Udrea, care le-ar fi primit de la Oreste Teodorescu, ce i-ar fi solicitat 10.000 de euro pentru aceste informaţii Elenei Udrea.

„Informaţiile le-am primit împreună cu un bileţel  pe care scria ‘10.000 €’ de la Elena Udrea care le primise de la Oreste cu tot cu bileţel. Ea a refuzat să plătească şi de asta-i supărat Oreste”, a spus Traian Băsescu adăugând că informaţiile astfel primite el le-a remis instituţiilor statului în primăvara anului trecut. „Oreste e un bărbat care a sustras nişte documente de la grupul Grivco şi le-a dat unui om de opoziţie. A scris şi el 10.000 € pe un bileţel galben, dar Oreste e om cinstit, ca şi Gabriela Firea„, a comentat Băsescu pe un ton ironic.

blank