Politic, Stiri

Traian Băsescu: N-am avut nicio informaţie că Udrea ar fi implicată în lucruri ilegale

Traian Băsescu a declarat, luni seara, într-un interviu la TVR, că nu a avut nicio informaţie că Elena Udrea ar fi implicată în lucruri ilegale în timpul mandatului sau la Palatul Cotroceni. Fostul preşedinte a mai spus că are încredere în Elena Udrea, că nu minte şi că va respecta decizia judecatorilor, dacă aceştia vor decide că este vinovată.

dezastrul_din_sectorul_6_81005000

„Nu am avut nicio informaţie, până am plecat, ca Elena Udrea ar fi implicata in lucruri ilegale. În mult discutata Gală Bute, până ce mi-am terminat mandatul, doamna Udrea nu a fost chemată niciodată să fie întrebată sau să dea declaraţii”, a spus Traian Basescu la TVR.

Fostul şef al statului a mai spus că nu vrea să facă mai multe declaraţii despre cazul Elena Udrea pentru a nu se interpreta că încearcă să inflenţeze dosarul.

„Nu voi intra in corul mediatic care se desfasoara acum la adresa Elenei Udrea, mai ales ca maine acest om se prezinta in fata judecatorilor. Voi respecta ce am respectat in tot mandatul meu, comportamentul prin care sa nu incerc sa influentez o decizie. Cred de altfel ca orice as spune despre dosare i-ar face un deserviciu”, a mai spus Traian Băsescu.

Băsescu a calificat drept „linşaj mediatic” ceea ce se întâmplă acum cu Elena Udrea. În privinţa numărului mare de cereri de urmărire penală şi arestare, Băsescu a spus că „e o situatie de Guiness Book, e asa o avalansa pentru care trebuie sa fii extrem de tare sa rezisti, să ai un caracter foarte puternic, altfel te prabusesti moral. Iar un om care nu se mai poate bate, e daramat”.

Fostul preşedinte a susţinut că, aşa cum o cunoaşte, Elena Udrea este „un om care nu minte şi în care poţi să ai încredere”. 

„Eu asa o stiu pe Elena Udrea, un om care nu minte si in care poti avea incredere. Eu nu am auzit-o pe femeia asta sa ia bani, sunt 11 ani de cand lucrez cu ea si recunosc ca am investit enorm încredere şi politic”, a mai spus fostul şef al statului.

Totodată, Băsescu a mai spus că el are încredere în Elena Udrea şi în justiţie.

„Nu vreau sa intru in speculatii, am incredere si in justitie si in Elena Udrea. (…) Cand un judecator va spune ca e vinovata, voi respecta decizia judecatorului”, a încheiat Băsescu.

Elena Udrea este din nou la mâna deputaţilor, după ce DNA a cerut încuviinţarea urmăririi penale şi a arestării preventive a acesteia în Dosarul Gala Bute pentru trei noi fapte de luare de mită. Solicitarea a fost discutată, luni, rapid în şedinţa conducerii Camerei, care a dat termen de trei zile Comisiei Juridice pentru a întocmi raport.

În prezent, Elena Udrea este arestată pentru 30 de zi în dosarul Microsoft, iar marţi magistraţii ICCJ vor judeca contestaţia fostului ministru la decizia de arestare.

blank