Politic, Stiri

Traian Basescu isi apara fratele!

Fostul preşedinte Traian Basescu a declarat, duminică, că ceea ce i se întâmplă fratelui său, Mircea Băsescu, în Dosarul lui Bercea Mondial, este o „înscenare” şi a negat că au ajuns bani la el, aşa cum a fost acuzat.

blank

Traian Băsescu a reacţionat pentru prima dată la acuzaţiile ce i-au fost aduse în dosarul lui Bercea Mondial.

„Mi se pare de cea mai joasă calitate propaganda pe care o fac unii oameni, care au avut şi funcţii importante în stat, legat de aşa-zisa înregistrare a lui Bercea Mondial că ar fi ajuns bani la mine.

Ce i s-a întâmplat fratelui meu este o înscenare şi era vorba că la el au ajuns ca să dea înapoi de la un domn doar 250.000. Nu era vorba de bani ajunşi de la Căpăţână la el„, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a participat la Congresul PMP, care are loc, la Palatul Parlamentului. Fostul şef al statului a luat prin surprindere prin venirea sa, în condiţiile în care cei din partid dădeau ca sigur că acesta nu va fi prezent. PMP îşi alege noua conducere, marea absentă de la eveniment fiind Elena Udrea.

Într-un discurs extrem de lung, de aproape o oră, Băsescu a vorbit despre mandatul său, despre justiţie şi corupţie, despre PMP şi Elena Udrea, depre politicieni şi presă şi a lansat acuzaţii extrem de grave. 

blank