Actualitate

Traian Băsescu, audiat miercuri la Parchetul General

Fostul preşedinte Traian Băsescu urmează să se prezinte miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat de procurori în calitate de suspect în dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză de ameninţare şi şantaj.

basescu-1

„Am calitatea de suspect. Mi-au transmis o scrisoare prin care am aflat că sunt suspect”, preciza luni Traian Băsescu, adăugând că se va prezenta în faţa procurorilor pentru că respectă instituţiile statului.

Procurorii au reluat ancheta în acest dosar după ce Traian Băsescu şi-a încheiat mandatul şi a rămas fără imunitate.

Cazul Firea vs. Băsescu:

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe şeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de ameninţare şi şantaj în legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

„Eu cred că sunt toate elemente constituite pentru cele două infracţiuni. Mă simt ameninţată în urma declaraţiei preşedintelui ţării că s-ar putea să nu-mi găsesc soţul acasă dacă nu stau în banca mea şi nu sunt atentă, pentru că şi pe moşia sau parohia soţului ar fi probleme pe care dumnealui le-ar cunoaşte. Eu am tras concluzia că domnia sa a vrut să tragă un semnal de alarmă anumitor organe de anchetă pentru ca familia mea să aibă de suferit din pricina faptului că eu sunt membru şi comunicator al unei comisii parlamentare de anchetă”, spunea Firea atunci, potrivit Agerpres.

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece preşedintele se bucura de imunitate.

Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestaţia sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.

În motivarea procurorilor se arată că imunitatea preşedintelui îl scutea pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârşite în această perioadă, cu excepţia răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat.

blank