Actualitate, Featured

Traian Băsescu a reacționat după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță: Recunoaște înregistrările

Traian Băsescu nu neagă înregistrarea difuzată de Sebastian Ghiţă, dar spune despre aceasta că este „editată”. Totodată precizează că nu s-a întâlnit cu judecătoarea Camelia Bogdan și „implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu”.

„Am luat notă de înregistratile apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:
1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;
2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;
3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;
4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;
5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA ( Voiculescu);
6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI.”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Sebastian Ghiţă a prezentat o înregistrare în care interlocutor este fostul preşedinte Traian Băsescu care spune că ştie cum a fost condamnat Dan Voiculescu şi cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustaţă.

blank