Featured, Showbiz

Tragedie la Cirque du Soleil. Un acrobat a murit în timpul spectacolului, în timp ce executa un număr la înălţime

Un acrobat al Cirque du Soleil a murit după ce a căzut de la înălţime în timpul unui spectacol din Florida, a anunţat compania.

„Cu o tristeţe imensă Cirque du Soleil Entertainment Group anunţă că un accident tragic a avut loc în timpul unuia dintre spectacolele ‘Volta’ din Tampa, Florida. Yann Arnaud a căzut de la înălţime în timp ce îşi executa numărul aerian la inele”, au transmis reprezentanţii celui mai cunoscut circ din lume.

Lui Arnaud, în vârstă de 38 de ani, i-a alunecat mâna de pe un inel şi s-a prăbuşit de la peste 20 de metri înălţime, potrivit poliţiei din Tampa. Acesta a fost transportat la spitalul cel mai apropiat, dar a murit ulterior din cauza rănilor suferite.

Noul spectacol al circului, numit ‘Volta’, este descris pe site drept „aventuros”, îmbinând acrobaţia, sporturile de acţiune şi muzicalitatea artistică. „Întreaga familie Cirque du Soleil este şocată şi devastată de această tragedie. Yann se afla alături de noi de peste 15 ani şi era iubit de toţi cei care au avut şansa să-l cunoască. În următoarele zile şi săptămâni ne vom concentra pe susţinerea familiei lui Yann, dar şi a angajaţilor noştri, mai ales a echipei ‘Volta’, pentru a trece prin aceste clipe dificile împreună”, au mai transmis reprezentanţii echipei.

Ulterior, Cirque du Soleil a anulat două spectacole în Tampa.

Nu este pentru prima dată când un membru al echipei moare în timpul spectacolului. În 2016, tehnicianul Olivier Rochette, care era şi fiul co-fondatorului circului, a murit în timp ce pregătea platoul pentru show-ul ‘Luiza’ şi a fost lovit de un lift.

blank