Actualitate, Featured

Tragedie. In Prahova, viitura a luat doi copii

Trei copii, luați de viitură. Doi dintre copii sunt din Prahova, iar cel de-al treilea din Tulcea.

Trei copii, luați de viitură. Al doilea copil luat sâmbătă de viitură la Filipeştii de Pădure, în timp ce traversa râul Proviţa într-o căruţă, a fost găsit şi este transportat la spital, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

„A fost găsit şi cel de-al doilea copil, un băieţel de aproximativ trei ani. Se execută manevre de resuscitare. Este în drum către UPU (Unitatea de Primiri Urgenţe n.r.)”, precizează ISU Prahova

Tragedie în Prahova. O familie a fost surprinsă de o viitură pe râul Provița, lângă podul dintre satele Dițești și Minieri. Doi copii au fost luați de apele învolburate!

Din primele informații, se pare că mama împreună cu doi copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, ar fi traversat cu un atelaj hipo, moment în care au fost surprinși de viitură. Băiețelul în vârstă de 5 ani a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber, care se afla întâmplător în zonă.

Peste 300 de pompieri prahoveni caută cel de al doilea copil luat de viitură, o fetiță în vârstă de 3 ani.

Echipajele ISU Prahova l-au scos din apă și pe tatăl copiilor.

Copil de 9 ani, luat de viitură în Tulcea

Pompierii tulceni caută un copil în vârstă de nouă ani care ar fi fost luat de viitură sâmbătă seară.

Un copil de 9 ani din satul Corugea, comuna Casimcea a fost fost dat dispărut după ce în această seară o viitură a luat căruța în care se afla acesta, alături de doi adulți și un frate mai mare.

Tragedia s-a petrecut în apropierea stadionului din Casimcea, la una din trecerile peste râul ce dă numele comunei.

Cei doi adulți din căruță nu au sesizat pericolul traversării râului și căruța a fost luată de viitură și purtară în aval câțiva zeci de metri. Din căruță au reușit să se salveze cei doi adulți și copilul mai mare.

Cel mic, de nouă ani nu a mai ieșit la mal. Au fost alertați salvatorii de la ISU Delta Tulcea și un echipaj de la Stația Babadag cu un ofițer și cinci subofițeri s-a deplasat la fața locului.

Echipa de salvare de la Babadag a fost completată cu alte două echipaje de la Tulcea, echipaj SMURD și autospecială cu scafandri, respectiv un ofițer și zece subofițeri. La fața locului a ajuns imediat și subprefectul județului Tulcea, Teodosie Marinov, și inspectorul șef al ISU Delta Tulcea, Lt. Col. Daniel Petrov care a preluat comanda acțiunilor de căutare.

blank