Sport, Stiri

Tragedia IMENSĂ a lui Sorin Cârţu. MOARTEA sorei sale L-A DISTRUS

Sorin Cârţu, fostul mare fotbalist al Craiovei Maxima şi actual antrenor al lui Universitatii, a trecut prin clipe îngrozitoare în urmă cu 42 de ani. În noaptea de Anul Nou, sora sa, Puşa, a murit în somn!

cartu_2403_62257600

Sorin Cârţu avea 16 ani, iar sora sa, Puşa, 19, în momntul tragediei.

„A fost ceva care ne-a luat pe nepregătite. Sora mea suferea de o formă uşoară de epilepsie, care însă nu i-a afectat în niciun fel dezvoltarea. Cu această maladie se putea trăi fără probleme şi pe vremea aceea ca şi acum, deşi medicina nu era chiar atât de evoluată. Am petrecut noaptea de Anul Nou în familie, iar după aceea ne-am dus cu toţii la culcare. Când ne-am trezit, pe 1 ianuarie, ne-am dat seama că Puşa nu mai trăia. A murit în somn. A fost o durere de nedescris. Nimic nu poate fi mai dureros decât ca un părinte să-şi piardă copilul. Mama şi tata erau distruşi. A fost ca şi cum căzuse cerul pe mine”,a declarat Sorin Cârţu pentru Ring.

Sorin Cârţu, junior de perspectivă pe atunci, a fost devastat de moartea surorii sale: „Am trăit clipe grele şi eu, şi părinţii mei. Mama a purtat doliu mulţi ani după tragedie. În casă, mai bine de un an nu s-a dat drumul la televizor şi nimeni nu a mers la vreo petrecere. Am respectat toate obiceiurile cu stricteţe”.

„Când am ajuns şi eu fotbalist la Universitatea, m-a bătut de multe ori gândul să fug definitiv din România. De multe ori am fost la un pas de a lua decizia asta, însă gândul la părinţii mei m-a făcut să renunţ întotdeauna. Trecuseră deja printr-o tragedie şi erau greu încercaţi. Dacă aş fi plecat de lângă ei, cred că i-aş fi distrus”, a mai spus Sorin Cârţu.

blank