IT&C

Toti fug de moneda euro. Noi nu…

Ponta: 2019, anul cand vom adopta euro

PontaIn timp ce criza din zona euro se adanceste de la o zi la alta, mai multe tari din UE punanadu-si chiar problema renuntarii la moneda europeana, Romania vrea cu orice pret sa adote moneda europeana. De ce? E un mister, mai ales in conditiile in care euro nu poate fi adoptat de o tara decat daca nivelul dezvoltarii economice este comparabil cu cel al tarilor dezvoltate din UE. Lucru care nu se va intampla cu Romania nici in 20 de ani, cred analistii economici. Cu toate acestea, premierul Victor Ponta considera ca 1 ianuarie 2019 reprezinta „un obiectiv destul de realist” pentru adoptarea monedei euro de catre Romania, dupa ce autoritatile de la Bucuresti au renuntat la termenul avansat initial, respectiv anul 2015. „Aici sunt doua variante: ori mergem pe modelul polonez, care spune ca nu stabilim anul, ci prioritatile si incercam cat mai repede, ori mergem pe un model pe care l-au avut si alte tari, inclusiv Romania – noi am avut anul 2015, pe care nu il respecti si atunci ai varanta sa iti cam pierzi credibilitatea, sa faci ca Petrica cu lupul, tot zici ca…Eu cred ca – nu stiu daca o sa punem intr-un document – un obiectiv de genul 1 ianuarie 2019 e un obiectiv destul de realist”, a spus Ponta la un post de televiziune.

El a amintit insa ca un astfel de obiectiv este stabilit impreuna cu Banca Nationala si mediul de afaceri.

Guvernul a transmis Comisiei Europene un program de convergenta care nu mai include, insa, spre deosebire de ultimii ani, o tinta pentru adoptarea monedei euro. La inceputul anului, premierul Ponta a anuntat ca intrarea Romaniei in zona euro in 2015 nu mai reprezinta o tinta credibila, dar obiectivul nu trebuie abandonat, orizontul pentru finalizarea acestui proces fiind acum in jurul anului 2020.

blank