Tot mai multe țări din UE se află în pragul unui lockdown
Featured, International

Tot mai multe țări din UE se află în pragul unui lockdown

Tot mai multe state din UE Reintră în carantină în încercarea de a salva Crăciunul! Cu acest obiectiv in minte, guvernanții britanici iau in calcul revenirea la așa-numitul „lockdown”.

Tot mai multe țări cum ar fi Belgia face deja pasul de duminică noapte și devine al doilea stat european care se închide complet, după Franța. Între timp, americanii au trecut de 100.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore, un record la nivel global. Înseamnă, în medie, o persoană infectată în fiecare secundă.

„Excludem revenirea la carantină”, declarau categoric liderii europeni la sfârşitul primăverii. Socoteala lor a fost bulversată de situația dramatică în care a ajuns continentul. Răspândirea virusului este scăpată de sub control, iar recordurile negative cad de la o zi la alta.

Raportat la populaţie, cele mai afectate sunt, în acest moment, Cehia, România, Belgia şi Polonia. Pe de altă parte, tot în Belgia, dar și în Austria, Italia sau Serbia, s-a înregistrat un salt uriaș al ratei infectare în numai o săptămână.

În acest moment, vorbim despre restricții aspre în toate aceste țări, dar și în Germania, Spania, Olanda, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria și Slovenia.

În disperare de cauză, Franta este deja în carantină naţională. De mâine noapte, se închide și Belgia, pentru șase săptămâni. Vor funcționa doar magazinele esenţiale şi farmaciile, munca de acasă este obligatorie, iar funeraliile sunt limitate la 15 persoane.

Spre deosebire de Franța, elevii nu vor merge la cursuri.

Alexander De Croo, premierul Belgiei: „Am optat pentru o carantină sporită cu un singur scop în minte: să prevenim colapsul serviciilor medicale, pentru că sunt deja sub o presiune uriaşă. Aceste măsuri sunt ultima noastră şansă”.

Și Marea Britanie este pe cale să „îngheţe” din nou.

Premierul Boris Johnson ia în calcul carantina pentru o lună, începând de săptămâna viitoare. Măsura are rolul de a… salva Crăciunul, după cum scrie presa londoneză.

Ar fi, totuși, consecinţa unor proiecţii care indică o înrăutăţire dramatică a situaţiei, în lipsa măsurilor. Concret, modelul la care se raportează guvernul Johnsnon arata că numărul deceselor ar putea atinge 4.000 zilnic, față de maximum 1.000, în vârful primului val. Iar în Ajunul Crăciunului, spitalele n-ar mai putea prelua pacienţi.

Potrivit presei britanice, ar urma să rămână deschise doar magazinele esenţiale şi şcolile.

Populaţia înghite, însă, tot mai greu pastilă amară a carantinei. În centrul Barcelonei, sute de oameni au protestat față de restricții. Demonstraţia a degenerat după o ciocnire cu poliția și incendierea unor pubele.

Nemulţumirea a dat în clocot după ce autorităţile au interzis circulaţia intre localităţi, pentru weekendul prelungit de Sărbătoarea Tuturor Sfinților.


blank