Actualitate

Toamna se numara coruptii care vor scapa de catuse

La toamna coruptii vor capa de catuse, cel putin la asta lucreaza majoritatea parlamentara inca de la mijlocul sesiunii parlamentare trecute. Pe langa modificarea la Codul Penal care i-ar obliga doar pe suspectii de fapte cu violenta sa poarte catuse, inca 21 de modificari ale Codului asteapta sa primeasca un raport din partea Comisiei Juridice la inceputul sesiunii parlamentare de toamna.
 
„Justiţia nu se facecatuse11_07236500 la televizor şi cătuşe ar trebui puse numai pentru faptele comise cu violenţă – tâlhărie, furt, violuri. Din alea 22 nu vor rămâne decât două, maxim trei. Bineînţeles că nu vom tergiversa prea mult dacă este consens politic”, a declarat Ciprian Nica, vicepreşedinte Comisia Juridică, explicand ca in plenul Camerei Deputatilor, la votul final nu vor ajunge toate propunerile de modificare ale Codului Penal, ele urmand sa fie cuprinse intr-un singur proiect. Mai mult decat atat, din cele 22 de initiative, doar doua sau trei sunt cotate cu sanse sa fie adoptate.
Printre acestea ar putea sa se afle si cele ale Cristianei Anghel:
„Important este ca atunci când este reţinut cineva să nu fie reţinut pe o simplă bănuială ci pe probe temeinice. Eu nu am treabă cu apărarea politicienilor corupţi. Deci să nu îmi vină cu argumente, vai este făcută pe picior, nu e făcută deloc pe picior, nici aceasta, nici răspunderea magistraţilor”, a declarat Cristiana Anghel, iniţiator proiect de lege.
 
Liberalii, pe de altă parte, spun că vor cere ca proiectele să fie respinse definitiv.
„Noi am solicitat colegilor noştri să avem un raport finalizat pe aceste proiecte de lege, pe care să le trimitem apoi în plen cu propunerea de respingere”, a explicat Valeria Schelean, deputat în Comisia Juridică.
Subiectul a clătinat alianța de la guvernare în luna iunie. Gabriel Oprea a amenințat atunci că va părăsi guvernarea.
„În momentul în care constatăm că se lucrează, de exemplu, la Codul ăla Penal. Unii vor să îl modifice pe furiş. Pe noi ne pierd de parteneri”, a declarat Gabriel Oprea, preşedintele UNPR.
Oprea vine insa cu propria propunere de modificare a Codului Penal, cerand sa fie marite pedepsele pentru ultraj.
 
PSD nu a ratat momentul pentru a sublinia ceea ce ei sustin inca din primavara –  necesitatea modificarii Codului Penal:
„De aceea s-a tras concluzia că este necesar și obligatoriu ca în toamnă, în Parlament, să se discute câteva lucruri esențiale, începând de la modificarea Codului Penal”, a spus Codrin Ştefănescu, secretar general PSD.
Deputații juriști așteaptă până în septembrie puncte de vedere de la CSM pe aceste inițiative legislative, informeaza Digi 24.
blank