Ion Ţiriac vine la Rouen, locul unde se va disputa meciul Franţa – România. Miza este una mare, din moment ce în joc este biletul pentru finala Fed Cup, iar fostul mare tenismen şi-a dorit să fie alături de Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu, Irina Begu şi Raluca Olaru, jucătoarele convocate de Florin Segărceanu pentru duelul din semifinale.

Ion Ţiriac vine în Franţa ca reprezentant al naţionalei României. Sâmbătă, fostul mare tenismen va ajunge la bordul unui avion privat în Rouen şi va asista la meciurile care se vor disputa în cadrul semifinalei Fed Cup, din loja echipei noastre. Ion Ţiriac se va caza în Hotelul Bourgtheroulde, unde stau jucătoarele românce, dar şi unde a avut loc dineul oficial.

Ion Ţiriac ar putea să devină preşedintele Federaţiei Române de Tenis. Omul de afaceri a avut o întâlnire cu George Cosac, actual şef de la FRT, şi cu Bogdan Matei, ministrul Tineretului și Sportului, aceştia discutând despre viitorul Sportului Alb în ţara noastră.

Citeste si...  ATACURILE din Franța, posibil preludiu la un val de atentate teroriste în Europa

Ce meciuri va vedea Ion Ţiriac la Rouen
În prima zi a semifinalei Franţa – România, Ion Ţiriac va putea să le vadă la lucru pe Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Kristina Mladenovic şi Caroline Garcia. Vineri, la “Kindarena”, a avut loc tragerea la sorţi, iar racheta numărul 1 a României va juca prima, împotriva lui Mladenovic, în timp ce Miki se va duela cu Garcia. Duminică sunt programte celelalte două meciuri de simplu şi confruntarea de la dublu.

Simona Halep – Caroline Garcia şi Mihaela Buzărnescu – Kristina Mladenovic sunt partidele care vor începe sesiunea de duminică. La dublu, Julien Benneteau a decis să meargă pe mâna celor două jucătoare de tenis care vor evolua la simplu, în timp ce Florin Segărceanu a ales perechea Irina Begu/Monica Niculescu, care au adus punctul victoriei cu Cehia în sferturile de finală